Încetinitorul de particule – Politica externă arădeană, între zero și minus infinit sau cum a fost la Hódmezővásárhely despre conviețuirea româno-maghiară





Trebuie să recunosc cu modestia care nu mă caracterizează că mi-a făcut plăcere invitația primăriei din Hódmezővásárhely să particip la o discuție despre conviețuirea din Bazinul Carpatic, organizată cu ocazia Zilei Naționale a Ungariei.
Cu atât mai mult cu cât, după cum mulți arădeni știu, relația dintre cele două orașe este una mai specială. Tocmai de asta sunt orașe înfrățite și nu așa oarecum forțat simbolic, ci legați de jerfa unui om, singurul cetățean ungur martir al Revoluției din Decembrie. Este vorba de Tóth Sándor, omul care deja în 22 Decembrie a sosit cu un camion de ajutoare în orașul în care tocmai începeau împușcăturile diversiuii montate de grupul de politicieni care a preluat puterea după fuga lui Ceaușescu.
Îmi aduc aminte că prima vizită „externă” a noii puteri s-a realizat prin delegația orașului nostru la Gyula iar nu peste mult tocmai la Hódmezővásárhely, orașul de unde a sosit să moară la Arad Tóth Sándor. De atunci relația este cultivată rapsodic și cu intermitențe, primarul de acolo observând că primarul Aradului nu l-a onorat până acum măcar cu o vizită. Chiar și la serbările de acum de 20 august va merge un viceprimar – din câte am auzit Domnul Cheșa -, Bibarț fiind prins de evenimentele cu ocazia Zilelor Aradului.
Am și îngăimat ceva în acest sens, încercând să-l scuz cumva pe Bibi, în fond reputația Aradului este peste noi toți. Asta în timp ce știam că explicația este una mult mai banală și oarecum dezamăgitoare: primarul Márki Zay fiind ultimul oponent la Viktor Orbán, la ultimele alegeri el fiind candidatul opoziției la funcția de prim-ministru al Ungariei.
Am trecut ușor peste asta, Márki-Zay fiind înainte de toate un gentleman, lucru mai rar în politica de pe aici din aceste vremuri. A urmat programul început cu o zi înainte și care a ținut până duminica seara. Dezbaterea la care am participat a avut o asistență destul de numeroasă – desigur nu ca la formația rock care a urmat după noi – mai mulți din auditoriu venind la sfârșit să ne mai întrebe una-alta legate de cele discutate.
Am vorbit despre prejudecățile istorice și de altă natură care otrăvesc în continuare relația dintre cele două popoare și țări, despre necunoașterea cultivată de ambele părți de politicieni care sunt mult mai interesați de jocurile de putere decât de servirea pe bune a comunităților care i-a ales în funcțiile respective. În ceea ce mă privește am fost impresionat să văd fețe din auditoriu vădit emoționate atunci când le-am spus că da, arădenii nu au uitat de Tóth Sándor. Și nu e vorba neapărat de ungurii din Arad, din ce în ce mai puțini, ci de românii care știu exact despre ce este vorba.
Și atunci m-am gândit așa un pic, recunosc naiv-infantil, oare de ce nu se poate introduce câte ceva de zilele Aradului legat de Hódmezővásárhely, de Tóth Sándor, de relația de înfrățire care există între cele două orașe. Cu atât mai mult cu cât sărbătoarea orașului nostru se suprapune în mare cu sărbătoarea națională a Ungariei, deci timp și cadru de pregătire ar fi berechet. Am aflat astfel, printre altele, că acel camion cu care a venit Tóth la Arad a fost pus la punct și conservat, putând fi vizionat acum de către cei interesați.
Îmi și imaginam de Zilele Aradului o delegație din Hódmezővásárhely venind cu camionul acela încărcat cu tot felul de cadouri pentru arădeni, ca să se întoarcă după ce își termină treaba și programul cu cadourile arădenilor. Nu văd nimic deosebit aici, de sărbători se dau cadouri, iar cadourile sunt bune atunci când sunt într-adevăr simbolice.
Desigur pentru asta, așa cum am spus mai sus și am spus și celor din Hódmezővásárhely, ar trebui ca politicienii noștri să înțeleagă că nu poporul este pentru ei, ci ei sunt pentru cei care i-au ales, să renunțe la luptele pentru putere care de multe ori înseamnă de fapt un jaf pe față, să devină în sfârșit ceea ce ar fi trebuit să fie de la început din moment ce cu toții se consideră politicieni care cred în democrație. Și care, nu-i așa, înseamnă în continuare puterea poporului.
Spun toate astea pentru simplul motiv, o convingere de fapt: toate astea țin de noi, de bunăvoința și dorința noastră ca relațiile formale, de fapt ceremonii goale ale unei puteri corupte, să fie înlocuite cu gesturi adevărate și sincere, iar sărbătorile noastre să fie transformate din demonstrații de bunăvoință a puterii față de gloată, în ceea ce sunt ele de la început: marcarea cu deschidere și sinceritate autentice ale unor momente importante din viața comunității care sărbătorește.
Vreau să vă mai spun în încheiere că, deși pare cam naiv și oarecum deplasat, nu e mare lucru. În loc să cheltuim bani ca să impresionăm și să-i impresionăm mai ales pe cei mulți și nepretențioși, am putea organiza momente autentice și cu emoție din bani mult mai puțini.
Fiindcă e simplu: nimic cu adevărat important nu poate fi cumpărat cu bani. Fără să mai vorbim de înțelepciuna milenară a gândului – amintiți-vă de Iisus, cel care nu punea mâna pe bani – că tot ce poate fi cumpărat cu bani este supus înșelăciunii și corupției.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)