27 de migranți, ajunși ilegal la noi în țară, au fost prinși cutreierând Aradul
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad și Sectorului Poliției de Frontieră Turnu au depistat, în cadrul unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, în diferite locații din Municipiul Arad, douăzeci și șapte de cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad și Sectorului Poliției de Frontieră Turnu au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Pe parcursul misiunilor, au fost identificați, în mai multe locații din Municipiul Arad (Gara CFR, Cartierul Zona de Vest și ieșirea de pe autostrada A1 către Aeroportul Arad), 27 de cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Irak, India, Afganistan și Somalia, majoritatea solicitanți de azil în țara noastră.
După finalizarea tuturor verificărilor, solicitanții de azil vor fi îndrumaţi către Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din ţară unde sunt cazaţi şi înregistraţi.
În perioada următoare, în zona de competenţă a judeţului Arad vor continua acţiunile în sistem integrat cu participarea tuturor structurile M.A.I. pentru prevenirea activităţilor de migraţie ilegală.
Comentariile portalului
Dacă asta vor înțelege din ce am scris, este doar treaba lor. Am și precizat că îmi cer iertare, dar nu-mi pun cenușă-n cap și nici nu retractez (...)
Adevărat a înviat! Cum să nu putem, noi, oamenii să iertăm? Sigur că putem. Chiar avem datoria de a învăța să iertăm. "... precum și noi iertă (...)
BRAVO, BRAVO,!!!!!!