Festivalul Untold generează controale antidrog la punctele de trecere a frontierei, inclusiv de pe raza județului Arad





Comunicat. Astăzi, 3 august a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Arad împreună cu cei ai Serviciului Terirorial al Poliției de Frontieră Arad au desfășurat în toate punctele de trecere a frontierei din județul Arad, activități pe linia prevenirii și consumului de droguri și alte substanțe interzise.
Aceste acțiuni se desfășoară în contextul în care se înregistrează un număr ridicat de români care se întorc în țară pentru a lua parte la festivalul UNTOLD din acest sfârșit de săptămână.
Polițiștii au oferit pliante cu sfaturi și recomandări preventive, totodată au stat de vorba cu șoferii prezentând consecințele negative ale consumului de droguri.
Un ajutor de nădejde a venit din partea lui NEVA, câinele-polițist de 11 ani, specializat în detecția substanțelor interzise.
Update
Controalele se efectuează și în alte județe, la punctele de trecere a frontierei. Astfel, începând de astăzi, misiunile se desfășoară la PTF Borș, PTF Nădlac II, respectiv PTF Petea. „Rezultatele nu s-au lasat aşteptate, iar în cursul zilei de azi, la Punctul de Trecere al Frontierei Petea, județul Satu Mare, doi cetăţeni polonezi au fost depistați de polițiștii de frontiera împreună cu lucrători SCCO, având asupra lor, ascunse în bagajele personale, substanțe interzise.
Cei doi, un bărbat în vârstă de 27 de ani, cetățean polonez, însoțit de un conațional, în vârstă de 28 de ani, călătoreau din Polonia, iar în baza analizei de risc, au fost selectați în vederea efectuării unui control amănunțit.
Astfel, cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră împreună cu câinele polițist CIMA, specializat în detectarea stupefiantelor, au descoperit, ascunse în bagajele acestora, mai multe tipuri de substanțe interzise: 13 flacoane – testosterone în formă lichidă de culoare gălbuie, 36 de comprimate de culoare verde cu inscripția Anastrozole tablets IP, alte 88 de comprimate de culoare albă, 58 de comprimate de culoare maro cu inscripția Zen Szen, 78 de comprimate cu inscripția Vitamin, alte două comprimate de culoare maro cu inscripția Ashwa – Gandha, două veste anti-înjunghiere și trei tuburi cu gaz iritant lacrimogen.
Cei doi au declarat că au venit în România pentru un festival de muzică de pe raza judeţului Cluj.
Având în vedere că substanțele active din produsele descoperite se află pe lista substanţelor dopante cu grad mare de risc, prevăzută în Legea 104/2008, în cauză a fost întocmită lucrare penală de către colegii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
Totodată, în punctele de trecere, polițiștii de frontieră iau măsuri graduale și punctuale, cu operativitate, ca timpul de așteptare să fie cât mai scurt, efectuând controlul de frontieră corespunzător cetățenilor români, UE sau non-UE care intră în țară în această perioadă de timp.
De asemenea, şi pe Aeroportul din Cluj-Napoca, alături de Skinny, câinele poliţist premiat cu locul I la ultimul concurs organizat de Ministerul Afacerilor Interne pentru abilităţile sale în ceea ce priveşte detectarea stupefiantelor, vor veni în sprijin doi “colegi canini” de la alte structuri teritoriale ale PFR, specializați în controlul antidrog. Cu toții vor acționa alături de celelalte echipaje canine ale MAI pentru asigurarea participării în siguranță la festivalul de muzica UNTOLD.
Reamintim că, introducerea sau scoaterea din ţară de substanțe psihoactive în/din România, reprezintă infracţiune şi se pedepseşte conform legii.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)