Iustin Cionca: „Tinerii care aleg să învețe tâmplăria au o șansă la clasa de la Școala Iuliu Moldovan”





Comunicat. Consiliul Județean Arad și Districtul Tübingen din Germania, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan”, înființează o clasă de tâmplărie de învățământ dual accesibilă oricărui tânăr, între 14-26 ani.
În aceste zile, câțiva profesori de la Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan” se află într-o delegație în Germania pentru a organiza, împreună cu partenerii din Tübingen, ultimele detalii pentru pornirea clasei de tâmplărie, din luna septembrie 2022. Cei interesați se pot înscrie în perioada: 04.07.2022 – 08.07.2022, între orele 8-15 la sediul liceului, pe Calea Timișorii, nr.29-31, tel.0257/287238. Cursanții clasei de învățământ dual tâmplărie beneficiază de cazare, masă și o bursă lunară în valoare de 200 de lei. Ei vor fi instruiți de profesori de la Arad și Tübingen, Germania.
„Îi îndemn pe toți tinerii care doresc să învețe o meserie, să se înscrie la clasa de tâmplărie și să își asigure o independență financiară pe viitor. Mulțumesc Fundației Baden-Württemberg din Germania, care prin Programul Walter Hallstein finanțează județul Arad în acest proiect”, a declarat Iustin Cionca.
Comentariile portalului
E amuzant cum lumea ataca si il fac pe Nicusor Dan raul cel mai mic, ca si cum ar fi fost lumea pusa sa voteze intre Iliescu si Vadim, sau (...)
Dragă autor al acestei tirade melodramatice, înainte să mai ridicați tonul împotriva drujbei, poate ar fi cazul să puneți piciorul pe asfaltul realității și să faceți (...)
La Liceul din Ineu cand ajungeti?!