Elevii de la o școală din Dolj au primit la proba de limba română de la Evaluarea Națională subiectele pentru şcolile în maghiară
Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a demarat o anchetă la Şcoala Gimnazială din comuna Predeşti, după ce elevii care au susţinut marţi proba scrisă la Limba română în cadrul Evaluării Naţionale au primit subiectele pentru şcolile care studiază în limba maghiară. După ce au constatat încurcătura, elevii au fost chemaţi după-amiază să reia proba cu subiectele de rezervă, relatează Digi24.ro.
Șeful Inspectoratului Școlar Dolj, Daniel Ion, a spus că va fi propusă încetarea contractului de management pentru directorul şcolii, precum şi sancţionarea cadrelor didactice care au făcut parte din comisia de examen şi nu au observat eroarea.
„La Predeşti a fost făcută deja o anchetă şi se va propune încetarea contractului de management pentru directorul şcolii care ocupă funcţia prin detaşare în interesul învăţământului şi vor fi sancţionate cadrele didactice care au făcut parte din comisia de examen şi care nu au observat că au fost distribuite subiecte de limba română specifice şcolilor cu predare în limba maternă maghiară. Avem toleranţă zero pentru astfel de situaţii”, a declarat Daniel Ion, potrivit Agerpres.
Elevii de la Predeşti au reluat proba la limba română cu subiecte de rezervă, în a doua parte a zilei.
Citește mai mult pe Digi24.ro.
Comentariile portalului
Uite că vi se împlinește dorința. Ați nimerit-o aici. Luni vă invităm și la ciocnit niște ouă...
Nu avem nevoie de astfel de arhitecți de calitate în Arad. In Arad la putere este Proarhitectura o firmă de 2 RON care ia Toate contractele pe bani publici prin (...)
Eu mi-as dori niste... ziaristi adevarati! Cu oua, nu cu simbrii platite ca sa cante partituri scrise de altii. Daca nu e cu suparare! Ca ce supararea e sa fie (...)