Sătui de atâtea explicații ale decidenților, care abundă de „efectele pandemiei” și de „războiul din Ucraina”, „prețul pe plan mondial” etc., românii încep să se organizeze pentru un protest oarecum inedit. În mai multe orașe din țară au fost lansate apeluri de mobilizare pentru proteste pașnice prin care, deocamdată, se semnalează nemulțumirea pentru prețul carburanților. Cum însă au fost semnalate și unele cauze mai apropiate de realitate, s-ar putea să se audă și alte sloganuri decât „jos prețurile mari la carburanți” (vezi aici). Evident, de la aceste inițiative, până la împlinirea mitingurilor este cale destul de lungă, iar motive sunt destule: vara, deci căldura insuportabilă sau ploile torențiale, concediile, vacanța elevilor, dar mai presus de toate, tentația de neimplicare a românilor, cei mai mulți, activi pe facebook și, dacă se poate, sub pseudonim. Cu precizarea că neimplicarea românilor în acțiuni de protest este în strânsă legătură cu neimplicarea profesioniștilor într-ale mobilizării…

Până să vedem, duminică, dacă apelul „hai la peco!”, lansat în Arad, pe facebook, va avea ecou, să spunem că până atunci este posibil ca benzina să ajungă la 9 lei litrul, iar motorina la 10, prin aliniere cu prețurile din Vestul Europei. Aliniere, totuși, de neînțeles. Vestul Europei este dependent de importuri și suportă creșterile de preț la petrol. În schimb, România are petrol și își poate asigura aproape în totalitate consumul de carburant, deci este dependentă în mică măsură de importuri. Și-atunci, de ce trebuie să se „alinieze prețurile”? Desigur, înțeleg foarte bine mecanismul pieței libere, dar nu înțeleg neimplicarea guvernului în această problemă care a ajuns una mai degrabă speculativă decât economică. Pentru ce mai avem nevoie de un minister al Energiei, unul al Economiei și de un altul al Finanțelor?, dacă oricum jucătorii de pe piețele reglementate de aceste ministere (of, băncile din România, câte ar trebui spus și despre ele!) sunt absolut independenți și își permit să acționeze chiar împotriva intereselor naționale ale țării în care activează. Acea mascaradă a „controalelor” și amenzilor aplicate unor comercianți de combustibil rămâne un exemplu de penibil pe imaginea actualului guvern. De altfel, cum să sancționeze ministerul condus de Virgil Popescu distribuitorii de combustibil, dacă nevastă-sa are în administrare câteva stații OMV Petrom? – fapt care nu constituie incompatibilitate, pentru că așa zice el, după cum puteți citi aici. Incredibil!

Să nu „trecem strada” la comercianți până nu spunem că această criză a petrolului putea fi rezolvată dacă țările membre OPEC ar fi acceptat să mărească producția de petrol până la limita eliminării deficitului creat de scoaterea din joc a petrolului rusesc. Doar că acest adevărat cartel care este OPEC nu a acceptat, așa că putem spune că prețul crescut al petrolului pe plan mondial este pur și simplu o afacere speculativă a țărilor membre OPEC – cu toate astea, n-am auzit pe nimeni spunând că s-ar impune un boicot turistic, de exemplu, împotriva acestor țări, între care și Emiratele Arabe Unite, cu al său luxuriant Dubai.

De toată nebunia cu prețul benzinei și motorinei au profitat din plin și comercianții. Asta, după ce și-au epuizat o parte din imaginație cu pandemia. Nu pledez pentru plafonarea prețurilor la niciun produs, pentru că aceasta este o măsură non economică și poate produce „pagube colaterale” (dezechilibre) mai greu de depășit. Dar nici pentru libertatea deplină, absolută, arbitrară și pur speculativă de stabilire a prețurilor. În primul rând, pentru că nu există nicăieri în lume libertate absolută (poate, totuși, cu excepția Parlamentului, a partidelor aflate la guvernare și a Curții Constituționale a României…). Nici măcar Universul, cât este el de infinit, nu este absolut liber, pentru că mișcarea lui continuă respectă niște rânduieli, zise ale fizicii. Ei bine, comercianții din România sunt mai liberi până și decât Universul! Și asta, pentru că guvernul nu își face treaba de reglementare și nici nu are măsură când vine vorba de bani pentru buget (doar naivii nu înțeleg că din prețurile astea mari câștigă și guvernul).

Să intri, acum, într-un supermarket este ca și cum ai vizita un muzeu de artă – mai puțin Metro, unde fără legitimație „la zi” nici măcar nu poți intra. Ideea legitimației de-o zi, ca la Selgros, nu există pentru ei. Mă rog, treaba lor, marketingul lor. Cu siguranță politica firmei este de limitare a numărului de cumpărători, ca al militarilor din cadrul NATO. UM Metro, s’trăiți!

În celelalte „muzee” se poate intra în voie, nu se percepe taxă de intrare și nici nu există afișe prin care să fie anunțați „vizitatorii” să nu pună mâna pe exponate. Din păcate, n-au nici puncte de prim ajutor pentru cei mai sensibili la vederea prețurilor, așa că priviți cu mare grijă etichetele. Știu, la Selgros, de exemplu, este aproape imposibil să citești altceva decât o cifră mare și îngroșată, pe fond alb sau roșu.

Noroc cu aplicația „magnifying glass” (pe românește, lupă) de pe telefon, care m-a ajutat să văd că uleiul Spornic este mai scump dacă-l iei la bidon de 5 litri (14,34 lei), decât la bidon de 1 litru (12, 65 lei), doar că trebuie să cumperi șase astfel de bidonașe mici. Zâmbesc amar și merg mai departe spre raionul de cărnuri, amintindu-mi că acest magazin este de tip cash and carry, dar și de jurnalele tv în care Esca ne certa că nu consumăm destulă carne de vită. N-am avut curajul să ating exponatele… Coada de vită este aproape 40 lei/kg! De banii ăștia te alegi cu cel mult 150 de grame de carne! N-are rost să pomenesc prețul la antricot, mușchi, vrăbioară sau celebrul T-bone, dar cred că întregul raion „vită” are valoarea de inventar a unui colț din Guernica lui Picasso. Și-i al dracului de scumpă pictura asta!

Pablo Picasso – Guernica (detaliu)
sursa: historia.ro

Las delicatesele pentru cei cu salariul doamnei Esca și mă opresc la mezeluri. Ce să vezi? Salam „Șuncă pulpă porc extra kg” (așa scrie pe eticheta produsului, deci nu știu dacă porcul a fost extra sau șunca obținută din pulpă), produs propriu, la doar 20,45 de lei/kg. Or fi gratis pulpele de porc? Nu-s. Costă 13 lei/kg. Deci, toată munca și condimentele, mațele și celelalte, costă doar 7 lei? Greu de crezut, așa că, dacă tot am aplicația cu lupă pe telefon, citesc eticheta: pulpă de porc (nu se știe în ce proporție), apă, nitrat de sodiu, difosfați, trifosfați, agent de îngroșare (ce au făcut ăștia de au avut nevoie, la salam, de agent de îngroșare?) și altele.

Nu știu de ce rămân cu convingerea că într-un kg de astfel de „salam extra” nu este mai mult de 100 de grame de carne, probabil ceva căzături. Totuși, pe ăștia nu-i verifică nimeni? Oricum, să și-l mănânce ei!

Totuși, cel mai scump exponat l-am găsit, nemeritat ascuns, printre niște pești și rondele de calamari congelați. Și, surprinzător, congelatorul nu are sistem propriu de alarmă, nici pază militarizată: tentacule de caracatiță fierte, la colet de 1,5 kg, 338,99 lei. Adică, 225,99 lei/kg. Or fi poleite cu aur alimentar!

Am întrebat dacă dau și fără buletin de oraș, dar nu mi-au răspuns. Probabil nu știau nici ei. Apoi, am trecut în revistă și câteva vitrine de mezeluri, dar am renunțat când am văzut că un kg de aditivi, coloranți conservanți etc., etichetați fie „crenvursti”, fie „cremwursti” (limba română-i, totuși, gratis!) costă între 10 și 32 de lei/kg.

Am ieșit repetând în gând: cash and carry, adică: vânzare de produse, la preț redus și engro, cu plata în numerar. Oho, asta fu pe vremuri, când fu magazin, nu muzeu.

Tot pe vremuri, exista, în apropiere de Selgros, un magazin numit Real. Auchan a cumpărat cam tot lanțul de magazine cu acest nume, mai puțin pe cel din Arad. Poate totuși, n-a fost singurul necumpărat, dar am înțeles de ce al nostru a rămas pe dinafară. S-a „rebranduit” (Remarkt), dar tot degeaba. Intru direct în subiect: aici am aflat că tonul roșu (unul dintre cei mai scumpi pești) este mai ieftin decât somonul! Sau, invers: somonul mai scump ca tonul roșu! Fileul de ton este 78,39 lei/kg, iar cel de somon, „doar” 99,99 lei/kg. Nu că ceilalți pești ar fi ieftini și nici că ar fi de strictă necesitate, dar 100 de lei pentru un kg de somon este exagerat. Mie mi-ar fi jenă să vând la astfel de prețuri.

Lor nu le este, pentru că la raionul „pui” am văzut carne de la 80, la 167 de lei/kg! Să mă explic. Un kg de gâturi de pui este 8,39 de lei/kg, din care nu te alegi cu mai mult de 50, maxim 100 de grame de carne. Restul oase. Înmulțiți și veți vedea ce scumpă este carnea aia de pui.

Dar, pentru că tot am vorbit despre jenă, priviți ce morcovi „calitatea I” au fost expuși. Precizez că nu am fost în magazin la ora închiderii, ci dimineață, în jurul orei 11, deci nu aveau cum să se strice de la deschidere.

Nici nu mă mai interesează prețul acestor gunoaie, oricum puse la vânzare pline de pământ, nu doar stricate. Mama lui de comerț, mama lor de comercianți!

Nici pe ăștia nu-i verifică nimeni? De fapt, întreb degeaba, pentru că este limpede că nu-i verifică, deși am convingerea că vreo câteva instituții ale statului ar avea mult de lucru aici, începând cu „sanepidul”. Mă rog, Direcția de Sănătate Publică, pe inspectorii căreia i-aș invita să mănânce pâinea caldă și bună făcută în magazin. Dar cu grijă, că nu prea-i coaptă, e doar așa, un pic părpălită și se lasă cu dureri de stomac.

Revenind la benzinării, acolo măcar e curat. Murdare sunt practicile comerciale (prețurile) și toate interesele din jurul grămezilor de bani pe care comerțul cu carburant îi aduce. Ca, de altfel, a întregului comerț românesc care ar trebui să intre în atenția și, mai ales, analiza Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru că a ajuns o amenințare la adresa siguranței României. Pentru că înfometarea populației este o problemă de siguranță națională, sau nu?

Evident că așa este, doar că președintele CSAT, care este, cum se știe, și președintele țării, are alte viziuni privind siguranța României.

Prin urmare, cu mare amărăciune vă dau asigurări că suntem singuri în fața acestei agresiuni a comercianților de tot felul. Iar singura noastră „armă” nu mai este votul (pe oricine am alege, tot aici am ajunge) ci protestul. De aceea, zic și eu să începem cu: Hai la peco! Apoi, să continuăm cu ceilalți comercianți. Iar dacă nu vom fi prezenți, asta e. Nu va fi nici primul, nici singurul eșec pentru care vom trage ponoase…