CNAIR anunţă că au fost ridicate restricţiile de circulaţie de pe Podul de la Cernavodă





Restricţiile de circulaţie pe Podul de la Cernavodă, ridicate marţi, astfel că pe întreaga perioadă a sezonului estival, se va circula pe ambele căi de rulare.
Marţi, 07.06.2022, începând cu ora 14:00, vor fi ridicate integral restricţiile de circulaţie pe Podul peste Dunăre de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, între km 155+415 – km 161+479”, anunţă CNAIR. Pe întreaga perioadă a sezonului estival, se va circula pe ambele căi de rulare.
Comentariile portalului
E simplu: conceptele evoluează în timp, înțelesul lor îmbogățindu-se, nuanțându-se sau chiar schimbându-se. Cu cel în cauză (suveranism) treaba e chiar simplă: înțelesul primar vizează (...)
O, vai săraci! Ce-ar fi, ca până România se redresează, să fie tot salariatul, egal unde lucrează și ce funcție deține, retribuit ca 1/3 din populaț (...)
Nu am să comentez despre conținutul în care sunt implicate gusturi, afinități politice și modul de a înțelege(sau nu) unele manifestări pur artistice. În schimb (...)