Grecia atenționează turiștii cu privire la meduzele mov
Un avertisment vine de la specialiştii în biodiversitate din Grecia, unde foarte mulţi români merg în vacanţă în fiecare vară.
S-ar putea întâlni în apele mării şi în sezonul acesta cu o specie de meduze de culoare mov, care are înţepături foarte dureroase şi provoacă disconfort de durată. Colonii mari s-au dezvoltat în Mediterana şi meduzele toxice au fost semnalate deja şi în mările Ionică şi Egee, potrivit Radio România Actualități.
Meduza mov poate fi recunoscută după cele patru tentacule principale și altele opt mai lungi și mai subțiri, și după o pălărie punctată, dar și un interior violet, în timp ce are un diametru de regulă între șase și 10 centimetri. Când este tânără, culoarea ei este portocaliu-maro, iar la maturitate culoarea devine violet intens.
Recomandarea medicilor:
Medicii recomandă, în cazul în care ați intrat în contact cu o meduză mov, să ieșiți imediat din apă.
Dacă pe piele există urme de tentacule, îndepărtați-le cu un obiect rigid, de exemplu un card, și nu direct cu mâna.
Curățați zona afectată cu apă sărată și, pe cât posibil, amestecată cu bicarbonat de sodiu sau ser fiziologic, niciodată cu apă proaspătă sau frecare deoarece poate favoriza eliberarea de mai multe toxine.
Nu aplicați amoniac, oțet, spirt și nu le scoateți din apă pe malul mării.
În anumite cazuri, mai sensibile și la copii sau un șoc alergic, persoana afectată poate prezenta aspecte precum tahicardie, dureri de cap, stare de vomă, hipotensiune și dificultăți de respirații și de aceea se recomandă să solicitați cât mai repede posibil asistență sanitară.
Sursa: Radio România Actualități


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)