Incredibil! Fost fotbalist de la UTA, expulzat din țară de Serviciul de Imigrări!





Veste incredibilă venită de la Serviciul pentru Imigrări! Un fotbalist care a evoluat doi ani pentru UTA va fi expulzat din România pentru şedere ilegală.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Serviciul pentru Imigrări Mureş, în urma unui control al reprezentanţilor săi, din 4 august, s-a descoperit că Patrice Feussi, jucătorul camerunez al celor de la ASA Tg. Mureş, nu a făcut demersurile necesare în vederea prelungirii permisului de şedere şi nici nu a părăsit teritoriul naţional, scrie GSP.ro.
„Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări Mureş au emis pe numele cetăţeanului camerunez o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească ţara, în termen de 15 zile”, se arată în comunicatul citat.
Reprezentanţii clubului ASA Tg. Mureş au confirmat că este vorba de fundaşul Patrice Feussi, recent adus la lot, după ce a evoluat la FC UTA Arad. Feusii a evoluat păentru UTA în perioada 2012-2013, și a revenit la Arad în iarnă jucând cîteva meciuri și în primăvară, atât cît i-a lăsat Marțian pe seniori să joace.
Nu este primul fotbalist de la UTA expulzat
Un astfel de caz am întâlnit chiar la Arad în urmă cu 10 ani, în 2004, atunci când echipa era patronată de Sandu Ion. Nigerianul Makama nu a dat satisfacție pe terenul de joc, iar conducerea de atunci, pentru a nu-i mai plăti contractul, nu a mai făcut demersurile pentru a-i obține dreptul de muncă. Astfel, Makama a ajuns la Centrul de Refugiați de la Horia, după care a fost expulzat în Nigeria!
Comentariile portalului
Nu vrem să-l apărăm nici pe Iohannis, nici Guvernul, nici MAE, și nu știm ce înțelegeți prin „Zero Izolaționism” (poate ați vrut să (...)
Eu o sa votez în turul doi pentru democrație, nu pentru un regim autoritar.
== HELMUT ARE DREPTATE -- 12 MII ARADENI TAMPI AU VOTAT CU KAKARAU CARE NU A FACUT 1 EURO IN 10 ANI SI ALTI 8 MII TAMPI DE ARAD AU VOTAT CU UN MINCINOS NOTORIU . == (...)