Thibaut Courtois: „Nu cred că am fost destul de respectat”





Fără nicio îndoială, portarul echipei Real Madrid, Thibaut Courtois, a fost cel mai bun jucător al finalei UEFA Champions League câștigată de Real Madrid cu scorul de 1-0 în fața celor de la FC Liverpool.
Portarul naționalei Belgiei a stabilit două recorduri aseară. A avut 59 de parade pe timpul întregii competiții, dar a avut și cele mai multe parade într-o finală de UEFA Champions League: 9! Cel puțin trei din intervențiile de aseară au fost senzaționale, cea la șutul lui Mane, când a deviat mingea în bară, la șutul spre colțul lung al lui Salah, și tot la Salah la acea intervenție la care a alergat de la o bară la cealaltă închizând practic poarta.
Englezii de la Goal l-au ridicat în slăvi: „Thibaut Courtois, cea mai bună prestație a unui portar în istoria finalelor Champions League”. Probabil de la Duckadam încoace, de la acea finală de la Sevilla din 1986 în care portarul originar din Semlac a parat patru penalty-uri consecutive, niciun portar nu a mai avut o așa prestație precum Courtois aseară.
„Am văzut numeroase mesaje și mă simt copleșit. Astăzi am vrut să câștig finala pentru cariera mea, pentru toată munca grea, pentru a-mi face numele respectat pentru că nu cred că am fost destul de respectat, în special în Anglia.
Am auzit multe voci care spuneau că nu sunt destul de bun. Sunt foarte fericit și mândru de performanța echipei și când a fost nevoie de mine, am fost acolo. Am bătut cele mai bune cluburi din lume”, a spus Courtois la finalul meciului”, a declarat Thibaut Courtois la finalul meciului de aseară.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este