Un inedit selfie: o carte-autoportret, semnată de jurnaliștii profesioniști arădeni
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad organizează joi, 19 mai 2022, în Grădina de Lectură, începând cu ora 16:00, lansarea cărții „Jurnaliști arădeni – selfie”, coordonatori: Lavinia Betea și Vasile Filip, volum publicat sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Adresat atât publicului larg și celor pasionați de jurnalism, cât și specialiștilor în domeniul mass-media și al istoriei recente, volumul se prezintă ca un adevărat reper în înțelegerea istoriei jurnalismului arădean, parte integrantă a mass-media naționale, prin mărturii și relatări autobiografice, pliate pe un tipar bine stabilit de către cei doi coordonatori, cu un stil percutant, atractiv și modern, creând o adevărată incursiune în înțelegerea acestei frumoase profesii.
Volumul „Jurnaliști arădeni – selfie”, apărut la Editura Gutenberg Univers Arad, în anul 2022, va fi prezentat publicului de către prof. univ. dr. Ioan Biriș, evenimentul fiind moderat de dr. Doru Sinaci.
Sunt așteptați la eveniment cititori, cadre didactice, jurnaliști, iubitori ai scrisului și cărții, precum și toți cei interesați de cea de-a patra putere în stat.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)