Zece-i cu noroc? IȘJ speră ca noul sediu al Palatului Copiilor să fie inaugurat anul viitor. Panglica trebuia tăiată în 2013
Au trecut nouă ani de când lucrările de la noul sediu de pe strada Miron Costin al Palatului Copiilor trebuiau să fie duse la bun sfârșit. Și se vor face zece… Copiii de pe atunci, când a început șantierul, nici nu mai sunt copii. Vin alții totuși, dar în loc să se bucure de condiții moderne, trec în fiecare zi pe sub pereții unei clădiri care e aproape o ruină.
Lucrările la noul sediu al Palatului Copiilor au început în 22 noiembrie 2011 și conform contractului trebuiau finalizate în 22 noiembrie 2013. Doar că de această dată nu muncitorii de la Tehnodomus au fost problema, ci lipsa de bani. Investiția aparține Ministerului Educației care nu și-a arătat disponibilitatea de-a lungul timpului să gireze banii la timp, astfel că lucrările ori au stagnat, ori au fost făcute pe bucățele. În tot acest timp, Inspectoratul Școlar a plătit chirie actualului proprietar al sediului inițial (alfat într-o stare deplorabilă), de pe Bulevardul Revoluției, căci imobilul a fost retrocedat. Anul acesta, chiria se ridică la 10.334 lei pe lună.
Zilele acestea am zărit muncitori pe șantierul de pe Miron Costin, astfel că am dorit să aflăm cât mai durează lucrările. Clădirea pare aproape gata, aceștia lucrând acum, din ce se observă, la aplicarea plăcilor ornamentale pe fațadă.
Aproape gata, dar nu chiar… Inspectoratul ne-a informat că „termenul estimat de finalizare a lucrărilor la investiția Sediu Palatul Copiilor Arad este anul 2023, funcție de finanțare”. Așadar, dacă toate merg bine… vom avea o întârziere de „doar” zece ani!
Potrivit IȘJ, anul acesta Ministerul Educației a mai alocat 3.150.000 lei pentru construcție. Costul total al investiției se ridică la ora actuală la 39.882.000 lei, o creștere considerabilă dacă ne amintim că valoarea inițială era calculată la 29.483.000 lei. O întârziere de zece ani produce o scumpire de circa 10 milioane de lei, putem concluziona. Să vedem câte milioane se vor mai aduna până când vom putea asista la tăierea oficială a panglicii!
Comentariile portalului
Dacă asta vor înțelege din ce am scris, este doar treaba lor. Am și precizat că îmi cer iertare, dar nu-mi pun cenușă-n cap și nici nu retractez (...)
Adevărat a înviat! Cum să nu putem, noi, oamenii să iertăm? Sigur că putem. Chiar avem datoria de a învăța să iertăm. "... precum și noi iertă (...)
BRAVO, BRAVO,!!!!!!