În iunie – minivacanță de Rusalii. Ce zile libere vor mai avea românii în 2022
În prima jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanaţă de trei zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătorirea Rusaliilor. Astfel, ziua de 12 iunie va fi zi liberă cu ocazia sărbătorii primei zi de Rusalii, ziua de 13 iunie este a doua zi de Rusalii care va fi considerată, de asemenea, liberă. Ziua de 12 iunie pică duminică, în timp ce ziua de 13 iunie pică în timpul săptămânii, respectiv ziua de luni.
Până la ziua de Rusalii, românii vor mai avea o zi liberă în timpul săptămânii, respectiv ziua Copilului în data de 1 iunie care pică într-o zi de miercuri.
Zilele libere care urmează în 2022 sunt:
• 1 iunie – Ziua Copilului;
• 15 august – Adormirea Maicii Domnului;
• 30 noiembrie – Sfântul Andrei;
• 1 decembrie – Ziua Naţională a României;
• 25 decembrie şi 26 decembrie- Crăciunul.
Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.
Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.
Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)