Accident pe drumul Târnova-Măderat. Un bărbat a fost transportat la spital





În aceasta dimineața, în jurul orei 09:40, a avut loc un accident între localitățile Târnova și Măderat. Mai exact, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile. A intervenit SVSU Pâncota, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ.
În urma acestui accident a rezultat o victimă de sex masculin în vârsta de 62 de ani, conștientă, cooperantă, care a ieșit singură din autoturism.
Aceasta a fost preluata de echipajul medical SMURD, a primit primul ajutor calificat și a fost transportata la UPU pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I. și îndepărtarea elementelor de caroserie de pe carosabil, iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.
În plus, polițiștii se află la fața locului pentru mai multe cercetări.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.