Roger a ajuns la Liga 3! A fost titular pentru CFR 2 în victoria cu Zalău
Fostul fotbalist al echipei UTA, Roger, trece prin momente destul de dificile în cariera sa. Înaintea jocului din play-off-ul Ligii 1 contra celor de la FCSB, Dan Petrescu l-a scos pe fotbalistul brazilian de pe lista cu care gruparea din Gruia poate aborda meciurile din prima ligă.
Astfel, în acest weekend, Roger a evoluat pentru echipa secundă a CFR-ului, într-un meci contra echipei SCM Zalău. CFR 2 a avut la acest meci în primul unsprezece jucători plătiți regește pentru nivelul fotbalului din România, așa cum sunt Roger, Sergiu Buș, Itu sau Hoban, cu precizarea că Sergiu Buș a început ca rezervă.
Roger a fost timp de un an unul dintre cei mai buni jucători ai echipei UTA, echipă la care s-a transferat de la FC Riga, din Letonia. El a semnat în iarnă un contract cu CFR care urma să se deruleze începând din vară, dar la cererea lui Dan Petrescu, clubul CFR a plătit suma de 100.000 de euro pentru transferul său încă din luna februarie. Roger a jucat doar două meciuri pentru CFR în Liga 1, iar acum nu mai intră deloc în grațiile lui Petrescu. Roger primește la CFR suma de 14.000 de euro pe lună.
CFR Cluj 2 a învins SCM Zalău cu scorul de 3-2 prin golurile marcate de Sergiu Buş (55), Alexandru Bucică (71) și Vlad Fărcăşan (90+3), respectiv Mihai Onicaş (63) și Vadim Călugher (76).
În clasamentul play-out-ului Ligii 3, Seria 10, CFR Cluj 2 are 27 de puncte și ocupă, momentan, locul 2, în timp ce pe primul loc se află SCM Zalău, cu 34 de puncte.
CFR Cluj 2: Răzvan Sava – Davide Popşa, David Milchiş, Rareş Bălan, Vlad Fărcăşan, Ovidiu Hoban, Roger Rodrigues, Cătălin Itu (cpt.), Alexandru Bucică, Mihai Gâdea, Bogdan Sucitu
Rezerve: Costel Franculescu, Rareş Urcan, Tiberiu Mistode, Davis Orman, Tudor Man, Sergiu Buş, Raul Haiduc, Horea Pleşa, Valerian Ciupe
Antrenori: Ovidiu Ceclan
SCM Zalău: Andrei Pop – Florin Pop, Bogdan Şandru, Vlad Motroc, Alex Mare, Alexandru Sorian, Vadim Calugher, Răzvan Rotea, Sebastian Culda, Raul Stanciu (cpt.), Adrian Şter
Au mai intrat: Mihai Onicaş, Logon Romaric şi Sebastian Nicoraş
Rezerve: Bogdan Miron, Alex Gudea – Iustin Ardelean, Bogdan Forna, Mihai Forna, Andrei Haţiegan
Antrenor: Marius Muntean
Comentariile portalului
@Arădean Nu a zis nimeni ca arată frumos sau urât probabil este între. Întrebarea reală care ar trebui să și-o adreseze tot Arădeanul este: Arată de 5 milioane (...)
Zona nu arata deloc urât! Nu am avut în Arad un spațiu așa generos după modelul din alte orașe (Sibiu, Timișoara,Oradea). Asta e un (...)
Tovarăse Dd, permiteti sa raportez! Tocmai ce m-am intors din Piata Catedralei! Dezastru! Roata nu e! Plangeau toti de pe acolo din cauza asta! Si am numarat ”decat” 438 de (...)