Exerciții militare ale rușilor într-o enclavă cuprinsă între Polonia și Lituania
Rusia a organizat exerciţii militare, sâmbătă, la Kaliningrad – o enclavă de la Marea Baltică cuprinsă între Polonia şi Lituania – a anunţat Comandamentul Flotei Mării Baltice, citat de agenţia de presă rusă Interfax, la câteva zile după ce un oficial rus de rang înalt a avertizat statele europene cu privire la orice eventuală acţiune împotriva Kaliningradului, afirmând că „s-ar juca cu focul”, relatează Reuters.
„Până la 1.000 de militari… şi peste 60 de unităţi de echipamente militare au fost implicate în exerciţii”, a anunţat serviciul de presă al Comandamentului Flotei Mării Baltice, citat de agenţia de ştiri Interfax. Separat, 20 de avioane de vânătoare Su-27 şi bombardiere navale de linia întâi de tip Su-24 au efectuat în cursul nopţii antrenament de luptă planificat, simulând atacuri asupra unor ţinte aeriene şi terestre cu viteză redusă, posturi de comandă şi echipamente militare din Kaliningrad, a precizat Interfax.
Rusia nu a oferit un motiv pentru efectuarea exerciţiilor şi nu a specificat când au fost planificate. Viceministrul rus de Externe Alexander Grushko a avertizat, miercuri, ţările europene împotriva oricărei acţiuni potenţiale împotriva Kalingradului, spunând că „acest lucru ar însemna că se joacă cu focul”, scrie adevărul.ro.
Specialiștii se tem că o revendicare a acestui coridor de către ruși ar tăia legăturile dintre NATO și cele trei țări baltice, Lituania, Letonia și Estonia, scrie Libertatea.
Comentariile portalului
== CLAAAR -- FALCA A ARANJAT -- EL I A SPUS CA ORICE PROST POATE SA SI LANSEZE BALIVERNELE LA ARAD -- SCARBA MI E . SUNT TARE CURIOS CE PUPIKURISTI VOR (...)
Dacă exista astfel de carduri de parcare eliberate nejustificat cei care le folosesc trebuie amendați iar cardul confiscat. Legea e simplă: au dreptul la un card de parcare gratuit (...)
= NICI DRK NU SE MAI BAGA MERCENAR LA STAPANIRE . OM FARA MESTESUG FARA DUMNEZEU == TINERE FI INTELIGENT -- HARROW -LONDRA TE ASTEAPTA --22 MII ROMANI COMPACT --ESTI CA LA CLUJ == (...)