Autorecenzarea care trebuia să înceapă azi a debutat cu… probleme tehnice





Recensământul 2022 începe cu etapa de autorecenzare a populației, care trebuia să poată fi disponibilă de astăzi, 14 martie și presupune completarea unui formular online. Potrivit INS, platforma de autorecenzare a devenit activă de azi noapte, de la ora 00:00… doar că platforma nu funcționează încă la această oră.
„Site-ul recensământului poate fi accesat la adresa www.recensamantromania.ro. De pe acest site puteţi intra foarte uşor pe platforma de autorecenzare, este linkul de sus, linkul va fi activ la ora zero a zilei de 14 martie, adică începând de luni. Tot pe site-ul recensământului veţi avea posibilitatea, după ce vă autorecenzaţi, să intraţi în posesia codului de auto-recenzare, în termen de maxim 7 zile de la momentul în care aţi completat chestionarul de recensământ. Acel cod se poate accesa tot din prima pagină a site-ului. De asemenea, acest link va fi activ din 14 martie. Iar în partea de sus a paginii vor exista două tutoriale, unul video şi unul text, care vă vor ghida în procesul de auto-recenzare. Pe site veţi găsi, de asemenea, toate materialele referitoare la recensământ din punct de vedere legislativ, hotărârile Comisiei Centrale a Recensământului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică pentru activitatea Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor, Bogdan Drăghia, într-o conferinţă de presă, potrivit Digi24.
Platforma are însă la ora actuală probleme tehnice, site-ul fiind căzut, (chiar dacă pagina principală a site-ului uneori se încarcă, secțiunea autorecenzare e indisponibilă): https://www.recensamantromania.ro/autorecenzarea/. Totuși, autorecenzarea se poate face până pe data de 15 mai, așa că autoritățile mai au timp să rezolve „din mers” problema.
Preşedintele INS a subliniat că persoanele care se vor autorecenza vor primi o zi liberă de la locul de muncă, astfel că aceasta poate fi cauza probabilă a nefuncționării site-ului, anume numărul mare de accesări.
Mai multe detalii despre autorecenzare AICI.
Update
În jurul orei 15:30 se pare că au fost rezolvate o parte din problemele tehnice, site-ul funcționând la parametri aproximativ normali, doar uneori mai blocându-se. Formularul online se poate completa AICI.
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)