marþi, 30 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Mașinuța mea, ți-am tras-o aseară, cu motorina… sau cum m-am convins că prostia n-are acciză si nu doare

    de Alin Olteanu | 10 martie 2022, 11:57 AM | Pamflet | Topic special

    4

    Lejer, după serviciu și o masă „sănătoasă”, cu câțiva cârnați, polonice de fasole și murătură cât cuprinde (plus o țuiculiță înainte… nu sunt în stare să țin „Postul”), pusă în fața mea de nevastă după ce am ajuns de la lucru, de parcă ar fi fost ultima din acest secol – că, deh, războiul..- îmi fac planuri pentru restul zilei. Nu apuc bine să îmi ordonez câteva gânduri că tot ea, nevasta, vine și îmi spune: „Mama mia, Ionele, pe Facebook a postat unul din Bihor că a ajuns prețul la combustibil 11 lei! A distribuit Maricica acum. E serios! Ce ne facem? Ai destulă? Știi că trebuie să mă duci la finalul săptămânii la țară, că ne-a pregătit socră ta câte ceva să nu mai cumpărăm de la magazin, trebuie să o duci și pe fată la trei meditații, plus că mai avem să mergem și la fratele tău, că ne-a chemat la o masă bucuros că nu mai trebuie să purtăm mască când suntem în familie. Pfoai, uită-te câți distribuie! E urâtă, măi! Hai, nu mai sta pe canapea și fă ceva! Știi tu cât de bine ne-a prins când am cumpărat anul trecut hârtie igienică de am umplut pivința de la bloc!”.

    Mda… Ca să scap de gura ei, mă îmbrac repede (mă gândesc să nu îmi iau treningul acela bun, că o să umblu cu combustibil), îl sun pe nea Ică – ce m-aș face eu fără el…- îl pun pe „spicher” și îi spun repede, fără să-l las să gândească: „Nea Ică, vezi că vin la matale, golește repede butoaiele acelea în care avem varză murată, spală-le, vin la tine cu „papucul” să le luăm și mergem să cumpărăm combustibil că sare prețul în aer de la noapte. Crește de la 7 și ceva la 11 lei pe litru! Cum de unde știu? Păi mi-a zis nevasta că a citit pe Facebook. Vezi dacă mai ai și alte canistre în ce să băgăm, că sigur o să îți trebuiască și ție. Dar grăbește-te că sigur o să fie coadă, că Facebook-ul cirulă repede. Ajung în 30 de minute la tine”. „Mă copile -îmi spune că e cu 30 de ani mai matur ca mine- nici după ce au bombardat americanii câmpurile de combustibil de la Ploiești nu s-a scumpit motorina cu procentul cu care spui tu! Nu te cam grăbești?”. Stăpân pe mine și fiind conștient că nevasta e cea mai la curent din tătă familia cu toate știrile, că non-stop e pe Facebook, îl contrazic de această dată mai dur: „Dacă spun că așa facem, așa facem. Imediat plec, numai să îmi caut mănușile ca să nu mi se îmbibe mâinile cu motorină”.

    Când să urc în camionetă… Gândesc: „Pfff… am băut o dușcă, ce naiba fac? Știi ce? Mai lasă-i și pe polițiști, că sigur nu sunt pe stradă, or fi pe undeva pe unde se poate rezolva motorina pe șestache, că ei întotdeauna au pile. Plec. Pfoai, ce coadă s-a făcut deja la ăștia!” Ajung la nea Ică în față și nu-i: „Ăsta e prost, n-a înțeles ce i-am spus că e omor în benzinării?”. Claxonez de vreo șapte ori în timp ce îl văd pe vecinul lui, Ghiță ăla de la CTP, că încarcă zeci de bidoane de cinci litri, din acelea de apă. Îl strig: „Ghiță? Și tu  la..?”. Mă înțelege rapid. „Da! Am aruncat acum apa ce am cumpărat-o în pandemie, că știi că a postat acela pe FB că o să fie criză și ne-am aprovizionat, dar acum nu mai e nevoie că e destulă și merg să bag. Nu știu cum mă descurc, că sunt singur, dar mă duc”, îmi spune el mai mult peste umăr, din cauza grabei. „Ține-mi și mie rând, că te ajut eu cu nea Ică când ajungem” – îi propun. Dă din cap și pleacă în trombă.

    Apare și nea Ică. Băgăm butoaiele în spate la „papuc” și îl felicit că a mai găsit și alte canistre și plecăm și noi. Îmi mai spune o dată pe drum că să mă mai gândesc, dar nu-i spun nimic că nu vreau să mă cert cu el. Ajungem la Peco. „Plm… nu mi-a ținut loc. Îl văd la coadă (da ce coadă! Minim 50 de mașini mici, mari, dubițe, camionete…) pe Ghiță și dă din mâini că nu a avut cum să facă față celorlalți… Pe undeva îl înțeleg. Bine totuși că suntem la rând, că văd că nu mai are unde să se ducă coada… Oricum, să mor io dacă las pe cineva să treacă în față. Uite-i și pe ăia că se ceartă deja… Proști”, gândesc eu în timp ce îmi frec mâinile că, totuși, am ajuns la timp. E 17:30 după amiaza și am timp să cumpăr până la ora 12 noaptea, când se schimbă prețul… Totuși, am noroc cu a „mea” (deși i-am zis să mai lase dreacu Feisbucul și să mai facă și altceva…) că s-a uitat. A avut dreptate și cu cipurile băgate în vaccin… Am fost noi bolnavi, dar măcar nu ne au ăia la mână pe unde umblăm.. Uite că înaintăm! Nu e rău! „Nea Ică, hai să o împingem, că doar nu o să stăm cu motorul pornit atâtea ore!”…

    Iacă sună a „mea”: „Iubire, acum a zis unul pe feisbuc că a zis ministrul să nu ne isterizăm, că nu e adevărat, că au marfă, stocari, stocuri – nu știu cum a zis!”. „Mama lor de hoți, acum vor să ne prostească să nu mai stăm la coadă. Ei au de unde, că au din banii noști și nici nu stau la rând! Nu ne prostesc ei cum vor! Hai lasă-mă că trebuie iar să împing mașina. Vorbim mai târziu”, îi spun și aproape că scap telefonul când să îl bag în buzunar.

    … Am niște nervi… de jumătate de oră nu am mai înaintat. Cred că e așa cum zice ăla din fața mea, că e unul la pompă cu o camionetă de 3,5 tone și e sus pe ea și bagă, nene, cred că bagă peste 1000 de litri. Băiat deștept, pregătit la greu, nu am ce spune… Nici ciudă nu îmi e, fiindcă omul e orientat și pe fază. Trebuie să mă pregătesc și eu de faze de-astea. Dar cum naiba de nu m-am gândit mai repede? Mai ales că au zis americanii că s-a zis cu petrolul de la ruși!…

    E ora 20… Nici nu știu cum a trecut așa repede. Coada e imensă, deci e clar că e adevărat! Scumpesc ăștia tot la noapte și vroiau să ne prostească. Măi, dar dacă vor să schimbe și banii în viitorul apropiat? Hm… las că vorbesc cu a mea, poate cumpărăm aur, deși și acela e scump acum. Hai că merge, mai am vreo 20 de mașini în față. Nea Ică cască cu gura până la urechi. Dacă avea mască, nici nu îmi dădeam seama. Nah, e bătrân săracul, dar îmi fac treaba cu el. O să îl duc și pe el la piață cu mașina, că stă săracul cu mine.

    Mai puțin și ajungem și noi. Ui ce se ceartă ăia! Ce? Vor să raționalizeze combustibilul? Acum? După ce am stat atâta la rând? Nu pot să cred! Ah, da, a lansat-o un prost. Cât de virală e prostia la noi – îmi spun încă o dată, gândindu-mă că am preluat expresia asta de la a „mea”, care îmi spunea că postarea de pe Facebook, cu gargara cu sare, a devenit atât de virală încât și-au comandat unii sare chiar de la Praid.

    Iacă e ora 22:30. Când naiba a trecut timpul atât de repede? Mai doi în fața mea. P..ă ăsta are multe canistre. Hai că se poate. Ne încadrăm – îmi spun din nou – timp în care îmi pun și mănușile. Fix la 23 ajungem la pompă. Se mișcă repede și nea Ică, gândesc bucuros. Băgăm, umplem tot, plătesc cu cardul (nici măcar nu am verificat cât mi-au luat de pe el… ăsta e cardul pentru zile negre, totată agoniseala noastră stă pe el) și plecăm. Îl las pe nea Ică acasă, promițându-i mâine o „dușcă” de toată frumusețea. Las mașina la el în curte, că nu pot să o las în fața blocului așa „plină”. Pe drum spre casă, taximetristul îmi spune că nu a stat la coadă fiindcă mașina lui e pe gaz. Îi spun că și cu gazul o să fie probleme, că rușii nu se joacă… și ajung acasă. A mea nu doarme… săraca, mă așteaptă. „Am rezolvat – îi spun – și sunt rupt”. E trecut de ora 24 și îi spun că mă pun la somn.

    Dimineața de după. Bine că nu am visat cu combustibil că explodam dreacului, glumesc eu în sinea mea. Plec pe fugă la serviciu. Tot cu taxi-ul. Uite că nu mai e nicio coadă! Cred că nu mai au ăștia combustibil – îmi spun. Cred că de aia nici nu au schimbat prețurile pe panou, ca să ne prostească! Taximetristul e din Sri Lanka, nu mă pot înțelege cu el. Și, dacă, totuși, am luat țeapă și nu s-a scumpit motorina la 11 lei? Mai bine nici nu mă mai gândesc, că iar o înjur pe a mea de nu o mai scoate nimeni de acolo de unde o bag… de parcă ea ar fi de vină și nu eu?

    În birouri, mulți colegi stau și râd de ce proști sunt românii, că au stat la coadă la combustibil și că au luat țeapă. Mă întreabă dacă știu. „Nu, măi, am fost la țară la soacră-mea, să suflu în furtun ca să amestec varza.” – le spun ca să scap de ei. Nici chef de lucru nu mai am… și după câteva ore stau și mâ gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă avea dreptate Bulă ălă din Chececi și se anunța pe Facebook că se triplează prețul la canalizare. Unde mă puneam la coadă? Auzi că doar 30 de bani s-a scumpit combustibilul!… Și chiar: cât a fost rezultatul dintre Real și PSG?

     

    Notă: Articolul de mai sus este un pamflet. Nu s-a întâmplat chiar așa sau, cel puțin noi, jurnaliști fiind, nu știm de un astfel de caz identic. Așa încât, eroii de mai sus, inclusiv personajul principal, sunt doar parte a imaginației noastre. Însă, am vrut să scoatem în evidență comicul situației create de panică, isteria care s-a produs în 9 martie 2022, ca urmare a lipsei de informație și a nesocotirii surselor de informație. Cu toate acestea, panica de ieri spune multe despre cât de pregătiți suntem, ca popor, pentru dezinformări de altă factură. Din păcate, trebuie să ne sperie pe toți concluzia.

     

    • Citește și: Isterie în benzinăriile din Arad. Sute de șoferi fac cozi la toate stațiile, blocând artere de circulație, de teama scumpirilor la carburant. Ministrul Economiei îndeamnă la calm – Special Arad 

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Iar TU … Gigicontra!!! … nu știu cum de mai poți trăi de atâta „venin”. Și văd că ai timp să urmărești tot ce apare, să fi primul comentator, ce „dă cu parul”. Oi fi neam cu șoșoaca. Cum de vă mai rabdă pământul?!
        .
        Și încă ceva … comentariul lui „secuture”, se referă cu siguranță și la comportamentul tău.

        0 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    3 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.