Poetul, publicistul și profesorul Petru M. Haș, membru al Uniunii Scriitorilor Arad, a murit la vârsta de 74 ani. Anunțul a fost făcut de Ioan Matiuț, directorul Editurii Mirador: „Dumnezeu să-l țină în lumină! Un poet autentic, de mare forță, care și-a trăit intens poezia. Neconformist, incomod, hâtru, boem incurabil, nu m-ar mira să lipsească chiar de la propria înmormântare…”.

S-a născut la 10 iulie 1947 în comuna Mişca, judeţul Arad și a debutat cu poezie în revista „Steaua” din Cluj-Napoca în 1967. Paralel cu activitatea de profesor, la Făgăraş şi la Arad, a desfăşurat și o activitate de jurnalist, la ziarele Observator Arădean și Adevărul de Arad. A colaborat cu diferite reviste din ţară, precum „Steaua” din Cluj-Napoca (1967-1970), „Tribuna” din Cluj-Napoca, „Familia” din Oradea (1967-1968), „Astra” din Braşov, (1980-1998), „Arca” din Arad (1990-2014), „Luceafărul”, din Bucureşti, „Vatra” din Târgu Mureş, „Cronica” din Iaşi, „Convorbiri literare” din Iaşi, „Orizont” din Timişoara (1970-1974), „Apostrof” din Cluj-Napoca și „Interval” din Braşov. A apărut şi în „Gefärliche Serpentinen, Rumänische Lyrik der Gegenwort, Edition Druckhaus” (Berlin) și „Tekstualia” (Polonia).

În 2010 a fost distins cu Premiul „Opera omnia” al Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor.

Cărți publicate:
– Dor negru (poezie), 1969;
– Linişte (poeme), 1983;
– Fărâme din PrOfET, Arad, Editura Mirador, 2002;
– Wagram, Arad, Editura Multimedia, 2002;
– Lectura de apoi, [antologie poetică] Timişoara, Editura Brumar, 2009;
– Când au venit imaginezii, Timişoara, Editura Brumar, 2010;
– Preotul din pădurea a patra, [antologie de autor], Editura Dacia XXI, 2011.
– Aicea plouă de rupe, [poeme], Timişoara, Editura Brumar, 2012.

„Petru M. Haş pare să trăiască, uneori sprijinindu-se pe stoicismul lui Seneca, alteori pe epicureismul lui Villon, uneori citîndu-i pe vechii greci ori japonezi, alteori pe suprarealişti, într-un univers statistic şi cuantic. Poezia lui însăşi este un univers al cuantelor, fiecare text reprezentînd cîte un salt imprevizibil într-o direcţie imprevizibilă, cîte un spin derutant al percepţiei, memoriei sau imaginaţiei. O poezie întotdeauna vibrantă şi concentrată, dînd, simultan, impresia aleatoriului exuberant (ceea ce nu exclude momentele de depresie sau melancolie) şi a filtrării atente. A exersării continue a atenţiei şi inteligenţei” – a scris, în 2013, scriitorul Caius Dobrescu despre Petru M. Haș în publicația „Observator cultural” („Un poet pentru care merită să revizuim ierarhiile”).

Redăm, mai jos, un poem semnat de Petru M. Haș, pe care editorul Ioan Matiuț l-a publicat pe Facebook, în urmă cu puțin timp, în memoria lui:

Cărămizile. Templul
Când și când,
ca să-mi trag și eu sufletul,
îmi exprim sentimentele
pentru vrăbii.
Pe urmă, stăpâne, observ că
de fapt nici nu știu
care pleacă și care rămâne.
Sau cum ar veni ocupația asta
cu cărămizile
între cine și cine
Că iar se face seară.
(Petru M. Haș, Wagram, editura Mirador, 2002)