Accident violent pe autostrada A1, între ieșirea către Aeroport și cea către Zădăreni. Două persoane au ajuns la spital
Marți, în jurul orei 17:00, s-a produs un accident rutier între un autoturism și un autotren, în urma căruia un bărbat a rămas încarcerat.
ISU Arad informează că accidentul s-a produs între cele două ieșiri de pe autostrada A1 Zădareni, respectiv Aeroport, pe sensul de mers Timișoara – Nădlac.
La fața locului intervin în aceste momente 3 echipaje a Detașamentului de Pompieri Arad, 1 echipaj descarcerare, 1 echipaj SMURD Timiș, 1 echipaj de stingere și modul descarcerare. Bărbatul încarcerat a fost extras și preluat de SMURD Timiș, fiind inconștient.
În sprijin a mai fost solicitat si un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean, întrucât mai există o victimă în afara autoturismului, o femeie, conștientă.
Update
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează următoarele:
„În ziua de 8 Februarie a.c., în jurul orei 17,00, a avut loc un accident pe autostrada A1, km 539, calea 1, o coliziune între un autotren, condus de un cetățean bulgar, de 45 de ani, și un autoturism. În urma impactului au fost transportați la spital un bărbat de 54 de ani, din Pecica, și o tânără de 19 ani, tot din Pecica, ocupanții autoturismului.
În aceste momente se circulă pe banda 2, coloana este aproximativ 1,5 km. Polițiștii Biroului Poliția Autostrada A1 Nădlac-Deva continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă”.
DRDP estimează reluarea circulației în condiții normale în jurul orei 19:00.
Comentariile portalului
Ar fi de preferat, să rămână acolo!
Felicitări ministrului maghiar! Dovedește că are coloana verticală și apară interesele țării și ale poporului maghiar.
Surprize surprize e ok O fi gata spitalul peste vreo 10 ani Defapt nu o sa îl termine că se vor termina bani și o sa îl termine alta firma Bine (...)