Glad Varga: „Proiectul de lege pentru realizarea de parcuri fotovoltaice situate pe terenuri agricole a trecut de Senat”
Proiectul de lege iniţiat de Glad Varga alături de alţi colegi parlamentari liberali, prin care se vor putea realiza investiţii în parcuri fotovoltaice pe terenuri arabile a fost adoptat ieri în plenul Senatului, cu 61 voturi „pentru”.
„Trebuie menţionat încă de la început că aceste investiţii în energie regenerabilă se vor realiza pe terenuri agricole de clasa a III-a, a IV-a şi a V-a, adică terenuri slab fertile, cu productivitate scăzută, care pot fi astfel valorificate superior, contribuind şi la atingerea obiectivelor României, asumate la nivel european, în ceea ce priveşte ponderea energiei de resurse regenerabile (32% până în 2030) şi emisii de carbon zero până în 2050”, a ţinut să precizeze deputatul liberal arădean Glad Varga, membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic şi vicepreşedinte al Comisiei pentru antreprenoriat şi turism.
Proiectul va intra acum în procedură legislativă în Camera Deputaţilor, care este cameră decizională. „Reiterez apelul către colegii mei, parlamentari din celelalte partide, să se aplece asupra prevederilor propuse şi să aducă îmbunătăţiri, pentru că, mai ales în contextul actual al creşterii costurilor cu energia, acest tip de reglementare este o necesitate, nu un moft”, a mai spus deputatul arădean, în contextul în care o majorare a prețului energiei are un impact direct asupra cheltuielilor cărora trebuie să le facă față agricultorii și în cele din urmă asupra prețurilor produselor alimentare.
În încheiere mai trebuie menţionat că suprafeţele pe care se vor amplasa parcurile fotovoltaice vor putea fi folosite atât pentru pentru producerea de energie electrică, cât şi pentru producţia agricolă, terenurile folosite nefiind scoase din circuitul agricol.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)