Accident cu două victime pe autostrada A1, pe sensul de mers Arad – Timișoara





Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad informează că în această după-amiază, în jurul orei 14, s-a produs un accident rutier pe Autostrada A1 (km 524), între un autotren si un autoturism. Accidentul s-a soldat cu 3 victime, dintre care una este încarcerată.
La fața locului intervine Detașamentul Arad cu o autospecială-descarcerare, o autospecială SMURD și o ambulanță SAJ.
Accidentul s-a produs chiar la limita județelor Arad cu Timiș, sens de mers Arad – Timișoara.
Update
Deși în primă fază s-a transmis că ar fi vorba de 3 victime, ISU Arad informează că sunt 2 victime, un bărbat și o femeie. Femeia a ieșit din autoturism și este conștientă, bărbatul este cel încarcerat, dar și acesta este în viață, conștient.
La ora actuală se acționează pentru extragere bărbatului din mașină.
Update 2
Victima a fost descarcerată, este în viață, predată echipajului medical.
Update 3
Mașina era oprită pe banda de urgență, întrucât unei persoane i s-ar fi făcut rău, din cauza unor probleme cardiace, iar TIR-ul condus de un turc a lovit mașina în plin, potrivit unui martor.
La fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD, pentru a prelua victima cu probleme cardiace.
Traficul a fost reluat, în aceste momente se circulă pe banda 2.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)