Neil Young solicită retragerea muzicii sale de pe Spotify din cauza podcast-urilor cu „fake news” despre Covid-19
Cântăreţul Neil Young a cerut Spotify, într-o scrisoare deschisă în cele din urmă ştearsă de pe site-ul său, să-i elimine muzica de pe platforma de streaming, pe care o acuză de dezinformare despre COVID-19 şi vaccinuri prin intermediul podcastului popularului şi controversatului Joe Rogan, relatează AFP, citat de Stiri pe surse.
„Fac acest lucru pentru că Spotify răspândeşte informaţii false despre vaccinuri – cauzând potenţial moartea celor care cred în dezinformarea pe care o răspândeşte”, a scris legendarul interpret al „Heart of Gold” şi „Harvest Moon”.
„Vreau să-i anunţaţi imediat pe cei de la Spotify că, începând de ASTĂZI, vreau ca toată muzica mea să fie retrasă de pe platforma lor”, a spus Young, în vârstă de 76 de ani, în scrisoare, care nu mai apărea marţi pe site-ul cântăreţului, dar care a fost publicată pe site-ul revistei Rolling Stone.
„Pot avea Rogan sau Young. Nu pe ambii”, a adăugat artistul americano-canadian, al cărui ultim album, „Barn”, a fost lansat la sfârşitul anului 2021.
Spotify nu a dorit să ofere un răspuns imediat. Marţi, muzica lui Neil Young era încă pe platforma de streaming.
„The Joe Rogan Experience”, podcastul lui Joe Rogan (comediant și campion la arte marțiale), strânge milioane de ascultători – el a semnat un contract estimat la 100 de milioane de dolari cu Spotify anul trecut – dar este acuzat că ar fi o platformă care furnizează teorii ale conspiraţiei şi dezinformării, în special despre COVID-19.
Sursa: Stiri pe surse


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)