Colinde pentru polițiștii arădeni. Vocile copiilor au răsunat în toată clădirea
În această săptămână, holurile Inspectoratului de Poliție Județean Arad au răsunat de vocile colindătorilor.
„În acest an, poate mai mult ca în alții, vocile micilor artiști au sunat mai puternic, colindele fiind auzite de toți polițiștii din clădire.
Peste 80 de copilași ne-au convins, prin cântecele lor, că au fost cei mai cuminți, pentru ca Moșul să fie și mai darnic cu ei, în seara de Ajun.
Dar Moșul cel blând și bun a luat legătura cu polițiștii arădeni din vreme, astfel că fiecare colindător a primit un mic cadou.
Sărbătorile sunt prilej de bucurie pentru toți copiii, mici și mari, un moment prielnic pentru a ne bucura de toate lucrurile bune și frumoase din viață”, au povestit reprezentanții IPJ Arad.
Comentariile portalului
Am văzut ceva asemănător în Prizren-Kosovo, în, 2019. Erau îmbrăcate cu ele tulpinile pomilor din zona pietonala. Din cate îmi amintesc, era un proiect scolar.
Frumos.Un OM cu suflet URIAS. Felicitāri
O mare parte sunt plamaditi sub sutana lui Noghiu urmașul patriarhului Daniel sau 50 cent vedetă la polivalentă cu 3 mii de zombi. CredeNumai și nu cerceta Votează PLN Da Construim. (...)