Întâmplarea face ca ieri să fi fost prins în circulația care se îndrepta dinspre Ungaria spre România.
Și pentru că direcția celor care se reîntorc acum să-și petreacă sărbătorile în familiile lor românești trece cu predilecție prin județul nostru, punctele de frontieră de la Nădlac – de pe șosea, dar mai ales pe autostradă – fiind cele mai solicitate, în mod necesar se produc aglomerări deosebit de enervante.
Din experiența mea personală spun, dacă e posibil, în aceste zile e mai bine ca trecerea spre România să fie programată în orele dimineții sau mai pe înserat, fiindcă în rest se formează cozi infernale la punctele de trecere menționate.

Duminica la miezul zilei timpii de așteptare erau de ordinul orelor, chiar trei, patru ore, ca după 17 să scadă brusc și dramatic, ajungând spre seară la un flux normal, cu stat la coadă maxim 10-20 de minute. La fel a fost și dimineața până pe la 9-10.
Altfel e o plăcere să-i vezi pe românii care se întorc acum acasă.
Îi poți identifica ușor deja pe autostrada din Ungaria, chiar dacă vin în mașini cu numere străine – mașini germane de 20-25 de ani -, fără să mai vorbim de popasurile de lângă, acolo unde în aceste zile se vorbește mai mult românește. Dacă ești atent remarci și bagajele care mai că sparg luneta mașinii, mulți folosind portbagaje suplimentare pe acoperiș.

Desigur, valul cel mare a fost în weekend-ul care tocmai a trecut, dar și în zilele următoare până la Crăciun traficul va fi mult peste cel normal, fără să mai vorbim de zilele de la începutul anului cel nou, atunci când acești moși cu mașinile lor golite de cele aduse se vor reîntoarce acolo de unde au venit. Din toată Europa de fapt, în cele câteva ore de stat la coadă am avut ocazia să îi observ.
Am văzut Dacia cu număr de Marea Britanie, am văzut români venind din Danemarca, asta ca să nu mai vorbim de cei din Germania, Austria, Spania sau Italia.
Surpriza mea a fost că nu am văzut scandal, nu am văzut oameni nervoși și recalcitranți, dimpotrivă, oamenii zâmbeau la ceilalți, erau politicoși și bine intenționați, chiar prevenitori, de parcă într-adevăr veneau în țară în locul lui Moș Crăciun sau, oricum, având misiuni asemănătoare.
Fiindcă, cum v-am spus, se stătea cu orele, am văzut oameni care alergau cu câinele, doamne în grupuri care se plimbau pe lângă mașini să se mai dezmorțească, domni care desfăceau termosul oferind cafea sau ceai celor care stăteau în fața sau în spatele lor la rând. Până și în microbuzele în care stăteau mai mulți și nu neapărat de cea mai bună condiție – probabil grupuri de muncitori care veneau împreună – atmosfera era destinsă și binevoitoare, de parcă spiritul Crăciunului i-a învăluit pe nesimțite pe toți.

Uitându-mă la ei, mi-a trecut și mie nerăbdarea, gândindu-mă la milioanele de români care își caută rostul și împlinirea în afara granițelor țării, fie că sunt la muncă sau la studii, fie că au plecat de ani buni sau doar de câteva luni. Ei se reîntorc acasă fericiți, bucuroși că îi vor regăsi pe cei iubiți, pe cei care îi așteaptă cu sufletul la gură și nu doar pentru darurile la care se așteaptă.
Nimeni nu pleacă de acolo unde îi merge bine.
Faptul că milioane de români sunt obligați să își caute mijloacele de subzistență în străinătate nu este vina lor, nu sunt ei de vină că au ajuns să formeze una dintre cele mai puternice diaspore europene. Raportat la numărul românilor și având în vedere că exodul a început masiv după căderea regimului comunist – unul dintre cele mai opresive din Europa -, probabil cea mai semnificativă.
Acești români care se descurcă în țările mai ales occidentale nu ar pleca dacă ar găsi și aici condiții asemănătoare de lucru și studiu. Chiar dacă nu de nivelul celor din Germania sau Marea Britanie, dar măcar asemănătoare sau cel puțin condiții în continuă ameliorare nu în progresivă degradare.
Revenind la Arad și la arădeni situația este la fel, poate și mai dramatică dacă îi avem în vedere pe șvabii care efectiv au părăsit Aradul și localitățile din județ, Aradul Nou în care încă și acum 30 de ani se vorbea la fel nemțește ca și românește transformându-se într-un cartier al celor veniți în locul șvabilor.
Iar dacă avem toate acestea și multe altele în vedere ajungem la o singură concluzie: cei care, de treizeci de ani, formează clasa politică românească pot observa în aceste zile trecerile de frontieră dinspre vest ca o adevărată ilustrație a imposturii lor, o demonstrație anuală a faptului că demagogia ei endemică și corupția patronată de ea obligă milioane de oameni – mai mulți decât cei care îi votează – să plece și să revină doar în momente dintr-acestea festive pentru a-i mai bucura și pe cei rămași acasă.
La Anul și La Mulți Ani!