După ce și-a schimbat viața în bine, Adrian Pascu a fost ucis cu trei focuri de armă. Acesta participase și la o emisiune în Italia





Un român a fost împuşcat mortal sâmbătă dimineaţă într-o clădire din via Francesco Maria Greco, în zona Primavalle, la periferia Romei, informează publicaţia italiană La Repubblica, pe portalul online.
Este vorba despre Adrian Pascu care avea doar 30 de ani. Românul a fost găsit la scurt timp după ora 8 în holul de la intrarea imobilului, pe pardoseală, pătat de sânge, potrivit Libertatea.ro.
Cazul este anchetat de autorităţile italiene. Poliţiştii au găsit pe pardoseală trei cartuşe.
Cadavrul lui Adrian a fost descoperit de poştaş, care a sunat imediat la poliţie.
Victima a fost lovită de trei focuri de armă, din care două în abdomen. Niciunul dintre locatari nu ar fi auzit împuşcăturile. Este posibil ca ucigaşul să fi folosit un amortizor.
Adrian Pascu avea mai multe dosare penale şi era cunoscut poliţiştilor cu antecedente. În 2014, el a apărut la TV în emisiunea „Siamo noi”. Cu acea ocazie, românul a povestit cum s-a dus singur în Italia când avea doar 13 ani şi a dat de grupuri nepotrivite, ajungând la închisoare. „Am ajuns să fiu hoţ pentru că întâlnisem un grup de compatrioţi care m-au condus pe un drum greşit”, povestea Adrian Pascu.
„Ce le-aş spune prietenilor (n.r. alături de care a fost arestat)? Că a fost totul o greşeală, că trebuie să schimbe direcţia pentru că după aceea le va fi foarte greu. Azi renasc, visez să deschid o afacere şi să lucrez, sunt mult mai bine”, spunea el în emisiune, pe când avea 23 de ani. Pe atunci, el întâlnise un preot şi asistenţi sociali, care l-au îndrumat şi i-au oferit consiliere. Adrian începuse să lucreze ca pizzer
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.