Nu este vorba doar de Arad, chiar dacă aici fenomenul a început cu mult înainte.
Ajunge doar să ne gândim la faptul că de la două sute de mii orașul a ajuns la sub 150, nu puțini dintre aceștia locuind mai nou prin Bătania și alte localități de lângă graniță.
Iar mai nou fenomenul a devenit global, ca să folosim o vorbă la modă, presa și Facebookul debordând de afirmații care mai de care mai dramatice privind hotărârea celor tineri de a pleca din țară.
Apropoul acestor afirmații catastrofice este noul guvern format în aceste zile, noua alianță politică care, în această situație, are obrăznicia să se numească Coaliția Națională pentru România.

Și nu e vorba numai sau înainte de toate de denumire, ci de spectacolul jalnic care se derulează de câteva săptămâni bune în fața românilor, indiferent dacă se uită la televizor sau stau cu noaptea-n cap pe FB. Impresia generală este că nu ai pe ce și mai ales pe cine să te bazezi, n-ai nicio garanție că lucrurile o vor lua pe calea cea bună, deci, mai bine, valea.

Cum spuneam, pentru arădeni nimic inedit, doar o reluare pe scară mare a spectacolului familiar pe aici de cel puțin un deceniu și ceva.
Pentru cei tineri spun: prin 2004 era și pe aici un entuziasm real. Chiar dacă nu vă vine a crede, atunci a ajuns Gheorghe Falcă primar pentru prima oară la Arad, reusind să creeze iluzia că lucrurile se vor schimba în bine. Dezamăgirea a venit relativ repede, chiar dacă, folosindu-se de mecanismele de partid bine cunoscute, a reușit să fie reales încă de trei ori. Pentru arădenii mai cu scaun la cap, după doar câțiva ani a devenit clar că primarul ales în trombă este un demagog venal de la care nu prea ai la ce să te aștepți.

Povestea seamănă foarte tare cu ceea ce s-a întâmplat la nivel național cu Johannis.
Ales președinte al României în 2014, împotriva lui Victor Ponta și al PSD-ului de după el, o țară întreagă aștepta de la primarul din Sibiu ceva asemănător la nivel național. Foarte simplu spus: seriozitate, cinste, organizare, muncă consecventă în folosul întregii societăți. Nu e niciun secret: la alegerea sa a contat foarte mult și faptul că era sas, un exponent al unei comunități pe cale de dispariție, dar care s-a impus în istoria locurilor prin calități tipice și de asemenea pe cale de disparție pe aici pe la noi.

Primii ani mai treacă-meargă, însă cu timpul care trecea devenea din ce în ce mai evident că Johannis este departe de imaginea pe care l-au făcut despre el românii. Taciturn și secretos până la obtuzitate, a reușit foarte repede să se familiarizeze cu stilul în care se face politică la București, formându-și propria camarilă de yes sau jawohlmeni, scăpând încet, dar sigur de cei din jurul său care manifestau personalitate și simț politic real. Ultimul sacrificat a fost Ludovic Orban, liberal cu vechi state și cel care a reușit ceva ieșit din comun: să aducă partidul la guvernare în timp ce se afla în minoritate parlamentară.

A urmat ceea ce se vede acum, renunțarea la toate promisiunile cu care Johannis a ajuns în fruntea statului, o alianță politicianistă de joasă speță cu cei pe care îi înfiera cel mai tare atunci când aspira la postul de președinte.

Să ne înțelegem: nu este vorba despre o alianță politică absolut normală într-o societate democratică între social-democrați și liberali. Nu ar fi nimic mai firesc dacă societatea și situația ar cere-o. Problema este că nici PSD nu este o grupare social-democrată autentică, nici PNL nu este un partid liberal clasic. Poate tocmai de asta putem înțelege ca ceva firesc până la urmă alianța de acum: în fond ambele partide sunt moștenitoare ale structurii de partid postcomuniste formate din cadavrul în putrefacție al PCR-ului ceaușist.

În acest context responsabilitatea lui Johannis este imensă, în fond el a fost ales de poporul acesta mereu persiflat pentru neseriozitate și lipsă de cultură politică tocmai pentru a introduce în această lume a partidelor parazitare și ideologic murdare ceva organizare, curățenie și seriozitate nemțească.

Vechea poveste: alegem noul, ineditul și chiar străinul tocmai pentru că, așa credem noi, îi este străină mizeria în care ne scăldăm. Și sperăm că va face ordine, va pune lucrurile la punct, ne va scoate cumva din marasmul acesta al Mioriței eterne.

Așa a fost ales Falcă la Arad acum aproape două decenii, tânăr, venit de altundeva, promițând marea și sarea, așa a fost ales Johannis, așa a fost ales Fritz la Timișoara.
Și astea sunt chiar mărunțișuri în comparație cu Casa regală a României.
Până la urmă concluzia e simplă, iar învățămintele la mintea cocoșului: să nu te duci la pomul lăudat cu sacul gol, altfel spus, în politică niciodată să nu te iei după imagine și vorbe.
Responsabilitatea acestor personaje este imensă, iar eșecul lor dramatic.
În fond distrug ceea ce este esențial pentru viitorul unei comunități: speranța și încrederea pe care se bazează orice acțiune comună.
Iar rezultatul se prezintă chiar tragic: tinerii nu mai au încredere, nu mai văd un viitor acceptabil pe aici și pleacă spre alte zări – indiferent că e vorba de Arad sau România – așteptând cu un zâmbet trist pe buze să le vină odată la cap, celor rămași acasă, mintea de pe urmă…