România a semnat acordul de împrumut PNRR cu Comisia Europeană, în valoare de 15 miliarde de euro. Pentru ce vor fi folosiţi banii





Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a semnat vineri acordul de împrumut prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă încheiat între Comisia Europeană şi România, în valoare de aproximativ 15 miliarde de euro, potrivit Adevărul.
Banii vor fi folosiţi pentru finanţarea deficitului bugetului de stat şi pentru refinanţarea datoriei publice guvernamentale, pe baza cheltuielilor bugetare efectuate pentru reformele prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
”Ministrul Finanţelor, dl Adrian Câciu, a semnat ieri, 26 noiembrie 2021, acordul de împrumut prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă încheiat între Comisia Europeană şi România, în valoare de aproximativ 15 miliarde de euro. Împrumutul va fi folosit pentru finanţarea deficitului bugetului de stat şi pentru refinanţarea datoriei publice guvernamentale, pe baza cheltuielilor bugetare efectuate pentru reformele prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Sumele vor fi disponibilizate în 10 rate, în baza îndeplinirii de către partea română a jaloanelor şi ţintelor prevăzute în reformele şi investiţiile asociate împrumutului”, anunţă sâmbătă Ministerul Finanţelor.
Totodată, Comisia Europeană va disponibiliza o prefinanţare de 13% din împrumut (cca 1,94 mld. EUR), după intrarea în vigoare a Acordului.
Citeşte mai mult pe adevarul.ro.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)