Trafic blocat pe A1, Pecica – Arad, în urma unui accident





În această dimineață, s-a produs un accident rutier pe autostrada A1, pe sensul de mers Pecica – Arad. Traficul este momentan blocat.
La fața locului s-au deplasat echipaje de la Poliție și de la Asistența Rutieră. Momentan nu cunoaștem oficial cauza accidentului, cel mai probabil acesta s-a produs pe fondul vitezei, a neadaptării vitezei la condițiile meteorologice.
Poliția face cercetări cu privire la modul în care s-a produs accidentul.
UPDATE
Accidentul soldat doar cu pagube materiale s-a produs în jurul orei 8:35, anunță Inspectoratul de Poliție Județean.
În urma verificărilor a reieșit că un bărbat de 64 de ani, din județul Dolj, care se deplasa cu un autoturism în cuplu cu o semiremorcă pe autostrada A1, din direcția Pecica spre Arad, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În urma impactului au rezultat exclusiv pagube materiale, conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor în care a avut loc evenimentul și luarea măsurilor legale.
Comentariile portalului
Ai scris 7 pagini și te-ai învârtit în jurul problemei. Ca de obicei, răspuns ratat. Sigur că nu te referi la Simion🤣
cred ca au lasat intentionat parte din trunchiul celor doborati langa ciot,se vada ca au fost bolnavi -uscati ,iar cei care au fost sanatosi si totusi doborati au fost (...)
Serios, mizerie de ministru? Ești și tu din trupa lui Javrilă Nufugem sau din echipa Golanului de vorbești în halul asta cu rectorul celei mai apreciate universități (...)