Beat criță de la prima oră și fără acte pentru basculanta pe care o conducea, un arădean s-a ales cu dosar penal





În această dimineață, în jurul orei 9, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 57 de ani, din municipiul Arad, care conducea un autotractor cu semiremorcă, pe D.J 708C în localitatea Sâmbăteni.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, arădeanul fiind transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitatea alcoolemiei.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că inspecția tehnică periodică este expirată, bărbatul nu deține aviz de însoțire a mărfurilor, iar anvelope depășeau nivelul legal de uzură prezentând rupturi, acesta fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 580 de lei în baza OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și H.G.1391/2006
Totodată acesta a refuzat verificarea vehiculului prin cântărire cu cântarul aflat în dotarea Consiliului Județean Arad, fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, în baza OG 43/1997.
De asemenea, autoturismul proprietatea unei societăți comerciale nu deține asigurare de tip RCA obligatorie, licență de transport iar aparatul de înregistrare de la bordul autotrenului nu se afla în termenul de valabilitate legal,societatea comerciala fiind sancționată contravențional cu amendă în valoare totală de 5.000 de lei, în baza Legii nr.137/2017, H.G.69/2012 și O.G.37/2007.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Comentariile portalului
In sfârșit sa rezolvat aceasta anomalie. Toate primatele, cu mic cu mare pocneau de bucurie de revelion. Un lucru normal. Felicitări
Nu vă panicați ! Va fi bine pentru cetățeni. Doar ne-au asigurat "elitele intelectuale" ale României de treaba asta. Nu a declarat Digușor că "în aceste momente (...)
Speram ca dupa 35 de ani sa putem admira doar jocurile de artificii organizate de profesionisti si autorizate! Un adevarat cosmar, din acest punct de vedere, in preajma revelionului in toate (...)