Europarlamentarul Gheorghe Falcă s-a întâlnit cu premierul Republicii Moldova





Președintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a participat astăzi la o întâlnire cu prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița. Premierul Moldovei a avut o întâlnire cu mai mulți europarlamentari români din grupul PPE, printre care s-au numărat și europarlamentarii Siegfried Mureșan, Rareș Bogdan și Eugen Tomac, dar și deputatul Robert Sighiartău.
“Întâlnirea de astăzi cu premierul Republicii Moldova, doamna Natalia Gavriliță, demonstrează încă o dată dorința pentru parcursul pro-european al statului. În ultimele luni, Guvernul de la Chișinău a făcut progrese semnificative în domenii precum infrastructură, justiție și mediu. Faptul că aceste obiective au fost atinse au permis acordarea celei de-a doua tranșe de 50 de milioane de euro din asistența macrofinanciară în valoare de 100 de milioane de euro achitată de Comisia Europeană. La finalul discuției, am asigurat-o pe doamna premier că parlamentarii români din grupul PPE sunt alături de aceasta în toate proiectele europene ce au ca scop modernizarea țării”, a declarat europarlamentarul Gheorghe Falcă
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)