Republica Moldova intră în stare de alertă în sectorul energetic
Comisia pentru Situaţii Excepţionale (CSE) din Republica Moldova a decis miercuri să declare stare de alertă în sectorul energetic, pentru a evita o eventuală criză. Anunţul a fost făcut de către ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, relatează Unimedia, preluată de Agerpres.
„Cetăţenii nu vor fi (afectaţi) de această stare de alertă. Sunt mai multe grupuri de lucru şi un plan de acţiuni, care va fi realizat”, a declarat Spînu.
Astfel, va fi introdusă stare de alertă pentru ca toate instituţiile responsabile să fie pregătite de perioada care urmează, se va elibera păcură din rezerva de stat pentru a reduce consumul de gaze naturale, iar societatea Energocom este mandatată să iniţieze negocieri cu statele vecine privind resursele alternative, a spus ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale din Republica Moldova.
„Am promis că vom face tot ce ne stă în puteri pentru a proteja cetăţenii de efectele crizei energetice, o situaţie care se manifestă în toată lumea”, a mai spus Andrei Spînu.
Ministrul a promis că guvernul moldovean va pregăti o serie de ajutoare pentru „perioada de dificultate”.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)