luni, 21 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Creșterile de salarii au fost anulate de inflație

    de - | 13 octombrie 2021, 8:00 AM | Naţional

    0

    În ritmul actual de creştere a preţurilor şi al scăderii puterii de cumpărare, cei 5 milioane de angajaţi români ar putea avea, pentru prima dată, creşteri salariale negative în 2022.

    Salariul mediu din România a ajuns la valoarea de aproape 3.500 de lei net în luna au­gust a acestui an, în creştere cu 6,4% faţă de perioada similară a anului trecut, însă be­neficiile majorărilor salariale au fost anu­late de inflaţia de 6,3%, arată datele Ins­titutului Naţional de Statistică, informează Mediafax.

    Pentru pri­ma dată din 2011 încoace – anul în care s-au resimţit cel mai tare efectele crizei fi­nanciare din 2008 pe piaţa muncii – în 2021 eco­nomia ar putea înregistra un nivel al in­flaţiei mai mare decât cel al creşterilor de salarii. „Sunt foarte multe discuţii în com­panii în acest moment pentru stabilirea bugetului pentru anul următor. Cei din multinaţionale au dat la grup informaţia despre inflaţia din România şi despre nivelul cu care va creşte anul viitor sala­riul minim pe economie, pentru că aceas­tă creştere cu 10% a salariului mi­nim afec­tează toate benzile salariale. Însă nu cred, cu toate eforturile de buge­tare, că fir­mele vor acorda o creştere sala­ria­lă me­die de peste 6,5%, deci inflaţia va fi mai mare decât creşterile salariale de la privat“, a explicat Alina Popescu, talent in­­for­mation solution leader, SEE Europe în cadrul companiei Mercer Marsh Benefits, care realizează anual un studiu salarial.

    Citește articolul integral pe stiripesurse.ro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.