Copilul din Italia, răpit în urmă cu câteva zile, a fost găsit într-o localitate din Arad
În urmă cu trei zile, un caz șocant de răpire a avut loc în Italia. Un tată și-a răpit propriul copil, chiar din brațele mamei lui. Aparent nu a fost prima dată când face așa ceva, însă de această
dată a reușit să ajungă cu el până în România. Mai mult, în zilele în care copilul era teoreric răpit, tatăl nu s-a ascuns deloc, postând pe rețelele de socializare locul în care se aflau, ultimele poze fiind puse în urmă cu doar câteva ore, atunci când copilul apare în compartimentul unui tren.
Se pare că vorbim despre trenul care circulă pe ruta Budapesta-Timișoara, tren în care au și fost prinși, polițiștii de frontieră identificând copilul și descoperind că cel mic este dat dispărut de autoritățile din Italia.
„Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici au identificat, la controlul de frontieră, pe sensul de intrare in țară, un minor în vârstă de 5 ani care figura în bazele de date ca fiind dispărut, alerta fiind introdusă de autorităţile italiene.
În data de 07.10.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, călătorind ca pasager în trenul care circulă pe relația Budapesta – Timișoara, un cetățean român, în vârstă de 31 de ani, domiciliat în judeţul Arad, însoțit de fiul său, în vârstă de 5 ani.
La controlul de frontiera, în urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că minorului era dat dispărut de către autorităţile din Italia.
Ca urmare a celor constatate, bărbatul şi fiul său au fost duşi la sediul sectorului Curtici, pentru verificări suplimentare.
Minorul a fost încredinţat reprezentanţilor D.G.A.S.P.C. Arad, iar tatăl acestuia este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, urmând ca la finalizarea cazului să fie luate măsurile legale ce se impun„.
Comentariile portalului
Bravo lui! Articolul seamănă cu un promo pentru Iași. :) Cu o singură remarcă nu sunt de acord... "singurul proiect rezidențial serios din țară". La ce s-a construit (...)
Fraierilor, contrabanda este in floare pentru ca accizele sunt in crestere la tigari.Eu ca fumator cumpar tigari cu minim 23 delei de la pravalie, dar cumpar aceleasi tigari cu 13 lei (...)
@Greiere: ... Și ce i-a oprit s-o facă deja??? . De 4 ani o lălăiți cu tot felul de lucrări de rahat și ACUM "SE AFLĂ DEJA ÎN DISCUȚ (...)