Ediția a doua a Balului Comunității Arădene va aduce și un concert de excepție Alin Oprea & Talisman, împreună cu Orchestra Filarmonicii
Asociatia Europeanul și Remada continuă seria de evenimente filantropice prin care dorește să susțină și să premieze performanța în rândul tinerei generații arădene. Astfel, în 30 octombrie, de la ora 19:00, vor organiza cea de-a doua ediție a Balului Comunității Arădene. Participarea se va face cu normele epidemiologice în vigoare.
Anul acesta, gala va fi organizată într-o locație de excepție, în sala de spectacol a Palatului Cultural și va avea și un concert de zile mari: Alin Oprea & Talisman vor concerta alături cu Orchestra Filarmonicii dirijată de Marius Hristescu, iar premierea nu se va limita doar la elevii străluciți ai Aradului, ci – în contextul grelelor încercări ale pandemiei – vor fi premiați și voluntarii, respectiv medicii de familie implicați în proiectul filantropic „Împreună salvăm vieți”.
Amfitrionii evenimentului vor fi realizatoarea de emisiuni TV Daniela Boit împreună cu actorul și directorul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad Bogdan Costea. Programul va cuprinde momente de muzică și coregrafie din muzicaluri celebre, dintre care amintim „Phantom of the Opera”, „Grease” sau „Chicago”, în distribuție făcând parte bartoni de la Facultatea de Muzică din Timișoara, corul Colegiului de Arte din Arad, respectiv Dragoș Moldovan – câștigătorul concursului „Vocea României”.
Pentru că în acel weekend se sărbătorește Halloween-ul, evenimentul va avea ca tematică exact acest lucru: „Halloween around the world”, publicul este astfel îndemnat să vină costumat. După spectacolul propriu-zis, seara va continua cu o petrecere în care participanții vor putea socializa și asculta muzica mixată de DJ Peter Martin.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)