S-au jucat de-a v-ați ascunselea cu jandarmii arădeni. Migranții s-au ascuns într-o pădure
Comunicat. Ieri după amiază în jurul orei 13.00, un echipaj de Jandarmerie din cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție Săvârșin, a depistat în pădurea din apropierea localității Stejar, zece cetățeni străini, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani. Bărbații se deplasau pe jos, iar la vederea jandarmilor au încercat să se ascundă în desișul pădurii.
Bărbații le-au spus jandarmilor că provin din Irak, Iran și Siria și intenționează să ajungă în spațiul Schengen.
Conform procedurilor, străinii au fost predați Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad în vederea continuării cercetărilor pentru stabilirea identității și a împrejurărilor în care aceștia au ajuns pe teritoriul României.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)