A murit Bernard Tapie, fost preşedinte al clubului Olympique Marseille și ministru francez





Omul de afaceri francez Bernard Tapie, fost ministru în guvernul lui Pierre Bérégovoy, a murit duminică la vârsta de 78 de ani, potrivit Le Figaro.
Născut pe 26 ianuarie 1943, la Paris, Tapie a fost politician, om de afaceri, actor şi gazdă de televiziune.
Potrivit unui anunţ făcut de familie, el a murit duminică dimineaţă.
Un personaj ieşit din comun, după cum titrează ziarul francez, îndrăgit şi detestat, a marcat epoca sa cu excentricităţi ale carierei sale profesionale, dar şi prin curajul cu care a înfruntat boala cu care fusese diagnosticat în urmă cu mai mulţi ani, scrie telekomsport.ro.
Controversat om de afaceri şi fost ministru, Tapie a fost preşedintele clubului Olympique de Marseille între 1986 şi 1994. În 1993, Marseille a câştigat Liga Campionilor după o finală câștigată cu AC Milan, scor 1-0. În 1995, el a fost condamnat la doi ani de închisoare, dintre care opt luni cu executare, pentru aranjarea unui meci, cu Valenciennes.
Prim-ministrul francez Jean Castex i-a adus un omagiu, numindu-l „un luptător” şi „un om foarte implicat”.
Olympique de Marseille a deplâns moartea lui Tapie: „Lasă un mare gol în inimile cetăţenilor Marsiliei şi va rămâne pentru totdeauna între legendele clubului. Condoleanţele noastre familiei şi apropiaţilor”, încheie telekomsport.ro.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)