Întâlnire de suflet! Antrenorul emerit Constantin Wünsch a rememorat clipele de glorie ale baschetului arădean, alături de 11 dintre fostele sale jucătoare





„S-a plâns și s-a râs mult la această întâlnire de suflet” a fost concluzia trasă după întâlnirea dintre profesorul Constantin Wünsch – artizanul atâtor succese ale baschetului feminin arădean – și 11 dintre fostele sale eleve, reprezentante ale patru genarații, care au cucerit nu mai puțin de 10 titluri naționale pentru CSȘ Arad.
Carina Lațco, Irma Iambor (generația 1971), Ana Burusz (1972), Carmen Nastor, Laura Levay, Monica Poenar, Emese Lehoczki, Alina Gîlea (1973), Melinda Metzger, Monica Broșovszky-Boriga și Cristina Draica (1974) sunt fostele baschetbaliste care au pășit, sâmbătă, sub panoul de baschet, pentru un 4×4, care s-a încheiat la egalitate, scor 20-20. De remarcat că șase dintre numele amintite mai sus au făcut parte din lotul echipei care a adus, în 1994, primul titlu pentru BC Arad.
După joc, s-au rememorat amintiri, mai ales din perioada de selecție, s-au făcut cadouri – profesorul Wünsch primind din partea elevolor sale un tricou cu poze ale echipelor de junioare – și nu a lipsit nici un tort, ornat cu motive baschetbalistice.
Participanții au ținut și un moment de reculegere în amintirea a două foste jucătoare, Delia Marc (generația 1971) și Brigitte Kiss (1973), și a doi tehnicieni, Traian Constantinescu și Emerich Davidhazy, care au contribuit la cariera baschetbalistelor prezente la întâlnirea care se vrea a fi repetată măcar anual.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?