Un fost lucrător vamal, condamnat în Franţa la 30 de ani de închisoare pentru uciderea unei românce





Un fost lucrător la frontieră, Alexandre Verdure, a fost condamnat de către o curte cu juraţi, în apel, la Jura, la 30 de ani de închisoare – o pedeapsă mai dură decât în prima instanţă, cu privire la uciderea unei tinere prostituate românce în 2016, în Elveţia, relatează Adevărul, citând AFP.
Acest fost agent de securitate, care locuia la momentul faptelor la Mouthe, în Doubs, împreună cu partenera sa şi fiul său, a fost condamnat, în decembrie, la 20 de ani de închisoare, în prima instanţă. Alexandre Verdure, în vârstă de 34 de ani, a susţinut în continuare că este nevinovat, în pofida faptului că a recunoscut că a transportat cadavrul victimei de la Sullens, în Elveţia, pentru a-l arunca în Pădurea Frasnois, în Jura, în Franţa.
Potrivit versiunii sale, el tocmai întreţinuse o relaţie sexuală plătită cu Mihaela Miloiu, în vârstă de 18 ani, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 2016, la Sullens, când au venit doi bărbaţi. Unul l-ar fi ameninţat, în timp ce celălalt omora femeia. Cei doi i-ar fi ordonat, apoi, ”să facă ceea ce trebuie”.
Avocatul general Lionel Pascal consideră că niciun element al anchetei jandarmeriei ”nu permite acreditarea tezei unui omor comis de către proxeneţi şi că, din contră, totul îl acuză pe Alexandre Verdure”, în contextul în care numai ADN-ul acestuia a fost descoperit asupra victimei.
Proxeneţi nu aveau niciun interes să o omoare pe tânără, care reprezenta pentru ei ”o mană financiară importantă”, şi nu ar fi lăsat un martor în viaţă, subliniază el. În schimb. ”Alexandre Verdure voia să facă să dispară, în mod sistematic, elemente de probă” precum arma crimei, hainele victimei şi telefonul mobil al acesteia. ”Omorând-o pe Mihaela, el a vrut să o facă pe partenera sa să plătească pentru infidelitatea sa”, potriivt avocatului general.
Citeste continuarea pe: adevarul.ro
Comentariile portalului
Tovarăși, mai un pic de răbdare și-n noaptea de anul nou vom avea voie doar să ciocnim un păhărel dă șampanie fără alcool, să câ (...)
Naționala României nu poate fi diferită față de societatea românească, e la fel de plină de impostură. Un antrenor ramolit care a adunat niște jucători (...)
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==