Bacu’ ca bacu’, dar la selecția de sport și autoapărare au promovat un număr de… zero polițiști!





Sindicaliştii Europol acuză faptul că şefii IPJ-urilor promovează oameni fără competenţe. „Pilele” s-au confruntat cu realitatea, atunci când a venit vremea examenelor, pe care le-au picat, situaţie fără precedent în Poliţie.
Sindicatul Europol anunţă că niciun poliţist nu a promovat selecţia pentru educaţie fizică şi autoapărare. Potrivit Europol, la nivelul inspectoratelor județene de poliție se fac numeroase „combinaţii” cu privire la numirile în diferite posturi: „Nominalizarea se face pe pile”.
„Cu toate că am atras atenţia în mai multe rânduri asupra „combinaţiilor” care se fac la nivelul IPJ-urilor, prin nominalizarea unor pile şi apropiaţi ai inspectorilor şefi, majoritatea lor au continuat să promoveze oameni pe care îi recomandă doar vocea şi talentul. Mai mult, într-o ultimă încercare de a-i determina pe inspectorii şefi să acţioneze cu obiectivitate şi să înţeleagă rolul esenţial pe care aceşti instructori îl vor avea la nivelul instituţiei pe componenta de pregătire profesională, Benone Matei, inspectorul general, a convocat o întâlnire în sistem videoconferinţă, pe parcursul căreia a nominalizat mai multe IPJ-uri unde a găsit cazuri de persoane propuse care aveau ca pregătire cursuri de yoga, de sociologie sau care erau nominalizaţi ca instructori de conducere defensivă pentru simplul fapt că erau ofiţeri la serviciul rutier”, susţine Europol.
Mai multe detalii AICI
Update. Ce spun reprezentanții Poliției Române?
Cu privire la informațiile false, vehiculate în spațiul public, din care reiese faptul că niciun polițist din Poliția Română nu a trecut probele fizice, Centrul de Informare și Relații Publice, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, este abilitat să comunice următoarele:
Având în vedere structurile de pregătire profesională nou înființate, la nivelul Poliției Române, s-au desfășurat mai multe etape de ocupare a locurilor de instructori, pentru toate subunitățile.
Așa cum am transmis deja public, una dintre aceste etape s-a desfășurat la Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr – Câmpina și a vizat parcurgerea a 4 probe:
– pregătire sportivă și autoapărare;
– tragere cu armamentul din dotare;
– conducere autovehicul în regim prioritar;
– tactică;
În urma susținerii acestor probe, situația se prezintă astfel:
– Specializarea tactică: dintre 27 de polițiști propuși de subunități, au fost avizați 10;
– Specializarea instrucția tragerii: dintre 21 de polițiști propuși de subunități, au fost avizați 2;
– Specializarea pregătire fizică și autoapărare: au participat 10 polițiști. Nu au fost avizați;
– Specializarea conducere auto în regim defensiv: dintre cei 16 polițiști propuși de subunități, au fost avizați 8.
În total, dintre 74 de polițiști care doreau să ocupe locurile de instructori, în Poliția Română, au fost avizați 20.
Facem precizarea că aceste probe au avut drept scop identificarea polițiștilor care cunosc subiectul specializării și au abilități didactice de a transmite mai departe aceste capacități.
Informația, conform căreia niciun polițist, din Poliția Română, nu a trecut probele fizice, este una falsă.
Cifrele care circulă în spațiul public reprezintă rezultatele primei zile de verificări pentru avizare și se referă doar la cei 10 polițiști care au participat la această etapă de selecție, nu la tot personalul Poliției Române.
Comentariile portalului
Au 27 ani de muncă, respectiv 30 de ani de muncă, nu este vârsta lor
Care ,,numeroase generatii".... au 27 și 30 de ani, câte generații puteau pregăti? Dar să nu umbrim munca lor. Felicitări
Uite cum fugem tot timpul Gică Galerie. 🤣A fugit și de la Antena 3, poate pt că de dimineața l-au nervat la nervii capului niste ,,scârbe" de ziariști (...)