Se solicită trecerea sub o altă administrare a creșelor publice din Arad





Direcția de Asistență Socială a solicitat Primăriei ca începând de anul acesta creșele publice, care au fost până acum în administrarea direcției, să fie trecute în administrarea unităților școlare unde acestea funcționează. În acest sens, s-a primit aprobare de la Direcția Patrimoniu, iar consilierii locali au aprobat la rândul lor proiectul de hotărâre într-o ședință extraordinară organizată luni, 27 septembrie. Ultima decizie rămâne însă în mâinile Inspectoratului Școlar Județean.
Potrivit documentului, motivul pentru această schimbare are de a face cu „necesitatea unei mai bune organizări a muncii în cadrul instituției Direcţia de Asistenţă Socială Arad și în interesul acesteia, pentru realizarea unei politici de personal eficiente, în măsură să asigure desfășurarea optimă a serviciilor, birourilor și compartimentelor sale funcționale”. Legalitatea deciziei o conferă o nouă Ordonanță de Urgență care dă posibilitatea ca toate creșele din țară să își schimbe administrarea de la Direcțiile de Asistență Socială către IȘJ-uri, rezultând astfel și schimbarea entității care achită salariile, mai exact angajații creșelor ar urma să primească salariul direct de la Ministerul Educației, nu din bugetul local al unității administrativ-teritoriale.
În municipiul Arad, la ora actuală există 7 creșe publice. Acestea ar urma să fie arondate după cum urmează:
1) Creșa nr. 1 din Arad, strada Izoi, nr. 1 la Grădinița cu program săptămânal ”Palatul fermecat” cu următoarele categorii de personal:
Asistent medical – 1 post ocupat;
Infirmiere – 5 posturi ocupate.
2) Creșa nr. 8 din Arad, strada Frunzei, nr. 2/4 la Grădinița cu program prelungit ”Mămăruța” – Școala Gimnazială ”Adam Nicolae” Arad, cu următoarele categorii de personal:
Asistent medical – 1 post ocupat;
Infirmiere – 2 posturi ocupate.
3) Creșa nr. 10 din Arad, strada Constantin Brâncuși, nr. 60/A, la Grădinița cu program prelungit ”Furnicuța”, cu următoarele categorii de personal:
Asistente medicale – 2 posturi ocupate;
Infirmiere – 3 posturi, 2 ocupate, 1 post vacant.
4) Creșa nr. 14 din Arad, strada Patria nr. 2-4 la Grădinița cu program prelungit nr. 14, cu următoarele categorii de personal:
Asistente medicale – 2 posturi ocupate;
Infirmiere – 6 posturi ocupate.
5) Creșa nr. 16 din Arad, strada Predeal, nr. 3 la Grădinița cu program prelungit nr. 16 ”Prieteniei”, cu următoarele categorii de personal:
Asistente medicale – 2 posturi ocupate;
Infirmiere – 6 posturi, 5 ocupate, 1 post vacant.
6) Creșa nr. 19 din Arad, str. Griviței, nr. 17, la Grădinița cu program prelungit nr. 19 ”Piticot”, cu următoarele categorii de personal:
Asistent medical – 1 post ocupat;
Infirmiere – 3 posturi ocupate.
7) Creșa ”Kinkskereso” din Arad, strada Piotr Ilici Ceaikovski, nr. 32-34, la Grădinița cu program prelungit ”Kinkskereso” – Colegiul Csiky Gergely, cu următoarele categorii de personal:
Asistenți medicali – 2 posturi ocupate;
Infirmiere: 4 posturi, 3 ocupate, 1 post vacant.
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)