International Alexander, noul sponsor principal al Academiei Steaua București! (VIDEO)
În sezonul trecut, International Alexander a fost principalul sponsor din sectorul privat al clubului UTA Arad. Compania de transport condusă de Simion și Loredana Apreutese este cu acționariat sută la sută românesc, având sediul în Arad. Holdingul are o echipă formată din aproximativ 2.500 de oameni cu activități în transport, logistică, producție și Real-Estate, fiind numărul unu în domeniu pe teritoriul României.
Pentru mulți dintre suporterii arădeni a fost o surpriză faptul că parteneriatul dintre International Alexander și UTA nu a mai continuat și în actualul sezon. Motivele sunt mai multe, dar principalul motiv este legat de faptul că cei din conducerea UTA Arad și managementul companiei International Alexander au avut viziuni și strategii diferite mai ales în ceea ce privește dezvoltarea clubului pe termen mediu și lung.
Începând de astăzi, International Alexander Holding a devenit principalul sponsor al clubului Steaua București. Contractul are o durată de doi ani, la evenimentul de prezentare fiind managerul clubului Steaua, George Ogăraru, colonelul Răzvan Bichir, președintele clubului CSA Steaua, și Iulian Dan, managing partner al holdingului International Alexander.
În ultimii ani, International Alexander a fost premiat pentru stabilitate financiară, a fost compania de transport a anului în România și a primit mai multe premii de excelență în logistică.
International Alexander va asigura toate echipamentele de joc de la Academia Steaua, suport pentru perfecționarea antrenorilor la academii din străinătate, dar și suport pentru turneul internațional de copii și juniori, Cupa Steaua. Totodată, compania va asigura suport și pentru echipa de seniori a clubului care activează în Liga 2.
Comentariile portalului
Am văzut ceva asemănător în Prizren-Kosovo, în, 2019. Erau îmbrăcate cu ele tulpinile pomilor din zona pietonala. Din cate îmi amintesc, era un proiect scolar.
Frumos.Un OM cu suflet URIAS. Felicitāri
O mare parte sunt plamaditi sub sutana lui Noghiu urmașul patriarhului Daniel sau 50 cent vedetă la polivalentă cu 3 mii de zombi. CredeNumai și nu cerceta Votează PLN Da Construim. (...)