Un tânăr s-a dat drept preot și a înșelat mai multe persoane din țară. Prejudiciul se ridică la circa 11.000 lei
La data de 7 septembrie, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Galați au efectuat o percheziție domiciliară, în municipiul Galați, la locuința unui tânăr, de 19 ani, bănuit de înșelăciune în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.
Din cercetări a rezultat că, timp de aproximativ un an, folosindu-se de calitatea falsă de preot, sub pretextul strângerii unor ajutoare financiare pentru înmormântare și construirea unei biserici, tânărul ar fi primit donații de la diferite persoane din țară și din străinătate, prejudiciul stabilit, până în prezent, fiind de aproximativ 11.000 de lei.
În urma percheziției domiciliare, au fost administrate mai multe mijloace materiale de probă, din acestea rezultând posibilitatea existenței și altor victime, întreg prejudiciul cauzat urmând a fi stabilit pe parcursul cercetărilor.
Polițiștii au reținut persoana în cauză, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.
În cursul zilei de astăzi, aceasta a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, care a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)