O parte a Aradului, sub cod galben de vijelii, grindină și ploi torențiale
Agenția Națională de Meteorologie a emis astăzi două coduri de vreme rea, unul galben – în care este inclusă și o parte a județului Arad – și unul portocaliu, care vizează partea centrală și estică a țării.
Codul galben vizează sud-vestul, sudul, centrul și estul țării. Se anunță averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 25…40 l/mp.
Codul portocaliu vizează Transilvania, Moldova, la munte, precum și în nordul Olteniei și al Munteniei. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 30…40 l/mp și izolat 50…70 l/mp.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)