Plimbări gratuite cu trenulețul de agrement de Zilele Aradului. Care este programul și traseul
Trenulețul de agrement va fi de acum gratuit cu ocazia Zilei Copilului și în perioada în care se desfășpară Zilele Aradului – este decizia consilierilor locali, în urma ședinței de miercuri, 18 august.
Tariful actual pentru aceste ture este de 2 lei pentru copil și 3 lei pentru adult. Sumele necesare pentru acoperirea gratuității la transportul cu trenulețul turistic de agrementvor fi acoperite din bugetul local al Municipiului Arad.
Dat fiind faptul că până în 29 august se desfășoară Zilele Aradului, în urma aprobării acestui proiect de hotărâre, plimbările cu trenulețul de agrement se pot face gratuit în această perioadă.
Update
Compania de Transport Public anunță traseul și programul trenulețului de agrement, cu ocazia Zilelor Aradului. Conform anunțului, se pare că acesta va funcționa doar între 20 și 22 august, însă acesta va circula din jumătate în jumătate de oră, nu din oră în oră cum o făcea până acum.
Punct de îmbarcare a călătorilor este de pe strada Romul Veliciu (lângă Primărie). Trenulețul va circula în intervalul orar 16:00-21:00, pe următorul traseu: strada Romul Veliciu – Bdul. Revoluţiei – strada 30 Decembrie – Bdul. Revoluţiei – strada Romul Veliciu.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)