Un nou sezon de tururi ghidate gratuite la Arad – proiectul „Turist la tine acasă” revine!
După succesul avut anul trecut, proiectul „Turist la tine acasă” revine cu un nou sezon de tururi ghidate gratuite pentru localnici. La fel ca anul trecut, tururile vor fi organizate săptămânal în fiecare duminică după-amiaza și vor aborda teme diferite. Fiecare ghid voluntar implicat va avea libertatea de spune poveștile orașului în stil propriu.
Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Arad Free Tours, în parteneriat cu Asociația Concordia, prin proiectul Carta Societății Arădene, au pornit la drum împreună, anul trecut în luna iulie, într-un nou proiect denumit „Turist la tine acasă”. Sub motto-ul „Află poveștile orașului!”, proiectul a avut ca scop oferirea de tururi ghidate gratuite destinate în special localnicilor, în contextul pandemiei de corona virus. Astfel aceștia au avut ocazia să se familiarizeze cu istoria și poveștile mai mult sau mai puțin cunoscute ale orașului, pe care le-au aflat de la ghizii voluntari Arad Free Tours și de la cursanții Școlii de Turism Alternativ.
„Anul acesta, deși cu o mică întârziere dată de faptul că proiectul a fost extins și în Timișoara, „Turist la tine acasă” revine, începând cu ziua de duminică, 8 august. Începând cu ora 18, cei care doresc să facă o plimbare prin istoria Aradului sunt așteptați de un ghid al proiectului Arad Free Tours în fața Palatului Administrativ. Durata turului va fi de aproximativ 3 ore, cu o pauză de hidratare, iar tema „primului episod din sezonul doi” va fi multiculturalitatea orașului, prin prezentarea istoriei minorităților care au conviețuit de-a lungul secolelor în Arad. Vă așteptăm în număr cât mai mare!” declară Mario Csipai – președintele Asociației Turism Alternativ.
Link-ul evenimentului pe Facebook: https://fb.me/e/JcHpqSC7


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)