Nenorocire fără margini în Gorj! Un băiat de doar 8 ani s-a înecat. Încercând să-l salveze, mama și bunicul acestuia și-au pierdut și ei viața





Trei persoane – un copil în vârstă de 8 ani, mama acestuia de 29 de ani și bunicul copilului, de 80 de ani, – s-au înecat, joi, în râul Motru, potrivit ISU Gorj.
Tragedia a avut loc în localitatea Miculeşti (comuna Silvileşti) din județul Gorj.
Copilul şi bărbatul au fost scoşi la mal de localnici, până la sosirea pompierilor şi a echipajelor medicale, iar femeia a fost scoasă din apă de către pompieri.
Primul care s-a înecat ar fi fost băiatul iar mama şi bunicul acestuia ar fi intrat în apă încercând să îl salveze.
Pompierii au intervenit cu două ambarcaţiuni şi un echipaj SMURD iar Serviciul Judeţean de Ambulanţă, cu două echipaje medicale.
Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale nu s-a mai face nimic pentru a salva victimele.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este