Performanță uriașă pentru Gabriela Ruse. A câștigat turneul de la Hamburg, primul trofeu WTA din carieră
Gabriela Ruse a câștigat turneul de la Hamburg, după ce a învins-o în finală pe germana Andrea Petkovic (33 ani), jucătoare cu 6 titluri WTA în palmares, cu scorul de 7-6 (6), 6-4. Este primul titlu WTA pentru Ruse, care a revenit senzațional în setul decisiv de la 0-3, potrivit digi24.ro.
Pentru Gabriela Ruse a fost prima finală pe care a disputat-o în circuitul profesionist feminin. Jucătoarea din România va urca în primele 150 de jucătoare.
Ruse (23 ani, 198 WTA), venită din calificări, a obţinut o victorie meritată, după două ore şi 12 minute, în faţa unei adversare mult mai experimentate (33 ani), aflată în prezent pe locul 130 în lume, dar care în 2011 ocupa poziţia a noua.
Comentariile portalului
Ar fi binevenit un asemenea centru, dupa cum ar fi binevenit si unul pentru copiii cu dizabilitati sau chiar un Centru social.
Primăria Municipiului Arad are tot ce-i trebuie să execute lucrări, modernizări în regim propriu, prin firmele primăriei Recons, Gospodărirea Comunală au oamenii, au Cod Caen, (...)
Artistul,drumarul și ospătarul!Noua producție cinematografică în preajma ,,alegerilor"!