Dacă sunteți la mare în concediu, atenție la metoda „ziarul”! Un nou mod prin care vi se pot fura bunurile pe litoralul românesc
„Accidentul” şi „pomana” au concurenţă pe litoral. Poliţia atrage atenţia asupra metodei „ziarul”, modalitatea prin care sunt furaţi turiştii de pe litoral. Pe lângă vechile metode „accidentul” şi „pomana”, au apărut alte metode de înşelăciune, transmite Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Constanţa.
O metodă de furt, utilizată pe litoral, este cea la care se foloseşte un ziar. Având în vedere sezonul estival, aglomeraţia şi numărul mare de turişti veniţi în vacanţă, pentru prevenirea acestui tip de infracţiune, poliţiştii atrag atenţia asupra modului în care ar putea acţiona persoanele care comit astfel de fapte.
„Această metodă presupune sustragerea unui obiect prin distragerea atenţiei victimei. De obicei, cei care săvârşesc astfel de fapte se adresează unor persoane care stau la terasă şi au pe masă telefonul mobil sau portofelul. În timp ce oferă victimei ceva spre vânzare sau îi solicită o informaţie, acoperă cu ziarul bunul victimei. La plecare, ia ziarul cu telefonul sau portofelul şi se face nevăzut”, explică poliţiştii.
În scopul prevenirii acestui gen de infracţiuni, IPJ Constanţa recomandă turiştilor să nu fie tentaţi de produsele oferite de vânzătorii voiajori. Totodată, să fie atenţi la obiectele personale lăsate pe masă, la terasă sau în alt spaţiu public
Citeste mai mult: adevărul


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)