New York, New York… la Filarmonica Arad | Video





Biletele pentru concertul „The American Dream” s-au vândut ca pâinea caldă, iar sala Filarmonicii Arad a fost plină atât cât a permis pandemia, joi seară.
Deși într-un număr mult mai redus pe scenă (20 de artiști, doar suflători și percuție), Orchestra Simfonică s-a descurcat admirabil, sub bagheta dirijorului Lorenzo Moroni, cântând compoziții celebre, inițial create special pentru big banduri (alcătuite cu până la 50 de muzicieni).
Timp de o oră și jumătate, publicul a făcut o „călătorie” prin anii nebuni ai jazzului american și ai epocii de aur a musical-urilor, orchestra interpretând părțile cele mai cunoscute din fiecare hit al perioadei, cu treceri armonioase între ele. Vorbim de nume mari precum Glenn Miller, Louis Armstrong, Duke Ellington, Frank Sinatra, sau muzica din filme arhicunoscute precum „West Side Story”, „Chicago” sau „Hello Dolly”.
Acustica sălii, cu părere de rău o spunem, pare să nu mai fie atât de impecabilă cum era altădată (în special în părțile laterale din spate, neajuns care putea fi „acoperit” cu un număr mai mare de instrumentiști), per ansamblu însă, joi seară am asistat la un concert extrem de reușit, care ne-a făcut să uităm de vremea mizerabilă de afară. Au fost două „ture” de bis, cu un solo frenetic de tobe, iar publicul a aplaudat în picioare minute în șir.
Comentariile portalului
Pe google maps distanta in linie dreapta de la coltul cu Corneliu Coposu cu Horia este de aproximativ 1 km. Dacă lucrează până la 31 octombrie au un progres de aprox ~6,13 (...)
Va multumesc ca ne atrageti atentia. Chiar va rog sa o faceti de cate ori aveti ceva de reclamat.
Săracii găinar. Cu ăștia mai îmbogățesc palmaresul miliția. Alte nume grele anchetate stau pe margine și rad de performantele justițiarilor.